După ce a fost încarcerat în Penitenciarul Rahova, Cristian Popescu Piedone a continuat să comunice prin intermediul rețelelor sociale. În ultima postare, fostul edil al Sectorului 5 i-a transmis câteva cuvinte fiului său, Vlad. Acesta i-a spus băiatului său că primește foarte multe scrisori de la românii din străinătate, lucru care îi dă putere să treacă mai ușor peste greul ce-l apasă. Iată întregul mesaj al fostului primar!
Mesajul lui Piedone din închisoare. Ce i-a transmis fiului său
Cristian Popescu Piedone a transmis, de curând, un nou mesaj pe contul său de Facebook. De data aceasta, fostul primar al Sectorului 5 i s-a adresat băiatului său, Vlad. Acesta i-a povestit că primește o groază de scrisori de încurajare, multe dintre ele venite din partea românilor din străinătate.
„Primesc scrisori, bărbate… Românii mei deștepți și drepți, de aici din țară și din pribegia largă, mi-au scris să am răbdare și curaj! Vlad, dragul meu, românii noștri îmi alină dorul de… aer, dorul de voi, dorul de oamenii mei dragi din Sector. Vlad… mi-au scris români mulți, băiatul meu!
Mi-au scris mulți români care trăiesc în Anglia! Mulți, mulți, dragule! Și din America am scrisori, și din Franța și din Italia și din Spania! Efortul lor de a-mi scrie, Vlăduț, îmi dă putere și energie și speranță! Cuvintele lor îmi sunt pansament pe suflet, tată! Le-am citit și le-am recitit și am plâns, copilul meu…Simt că n-am trăit degeaba in lumea asta alambicată, Vlad!”, a scris Cristian Popescu Piedone.
„Nu lăsa comunitatea călcată de balauri”
Din spatele gratiilor, fostul edil al Sectorului 5 continuă să-și strige nevinovăția, însă spune că își va duce crucea până la capăt. De asemenea, acesta i-a dat și câteva sfaturi lui Vlad. Piedone și-a îndemnat băiatul să nu lase comunitatea să fie călcată de balauri și să o sprijine în aceste momente dificile.
„Fii tu, Vlad Popescu Piedone! Ascultă oamenii comunității și ajută-i cum poți! Transmite-le oriunde îi întâlnești că… îi iubesc și îi prețuiesc! Vlad, tată, nu lăsa comunitatea călcată de balauri! Fă imposibilul… posibil, copil bun! Eu rămân aici, în pușcărie, unde m-au aruncat!… Dumnezeu o să mă elibereze, când va decide că-i momentul. E ok! Îmi duc crucea și-n deal și-n vale…
Adresa mea este aceasta:
Destinatar:
Popescu Cristian Victor Piedone,
Penitenciarul Rahova,
Șoseaua Alexandriei nr. 154,
Sectorul 5,
București,
cod Postal 51527
Cu dragoste și respect,
Piedone NEVINOVAT”, a mai scris fostul edil.
sursa: impact.ro