Anamaria Vasile

„Sarcina fantomă” e unul dintre cele mai dubioase mistere medicale

I se umflase abdomentul ca unei gravide și arăta de parc-ar sta oricând să nască. Dar nu exista niciun copil.

„M-ai sunat din cauza cazului ăluia din 1990, nu?”

Da, am mărturisit. Deși au trecut mai bine de 25 de ani, Paul Paulman, medic de familie și decan asociat la Colegiul de Medicină al Universității din Nebraska, își amintește încă toate detaliile. O femeie de 30 de ani venise la spitalul unde lucrează Paulman. Avea burta umflată, părea că sarcina e avansată și că venise să nască. Un caz de rutină.

Înainte de a face orice, rezidentul de gardă i-a făcut o ecografie, să vadă cum stă copilul. Atunci a văzut ceva la care nu s-a așteptat nimeni: femeia n-avea uter. Își făcuse o histerectomie, deci sarcina ar fi fost fizic imposibilă. Știa că-și făcuse operația și, cu toate astea, abdomenul i se umflase ca unei gravide și era convinsă că o să nască în orice clipă. Era o sarcină falsă, cunoscută în termeni medicali drept pseudocieză. Cazurile de sarcini false sunt rare, doar 80 au apărut în literatura medicală din 2000 până-n 2014. Paulman n-a mai văzut niciun caz de-atunci.

Nu sunt toți medicii la fel de pregătiți precum Paulman și rezidenții pe care i-a supervizat. În Carolina de Nord, în 2010, s-a prezentat o altă femeie cu sarcină falsă la urgențe. A venit o femeie care părea însărcinată cu soțul ei și a cerut să nască prin cezariană. Doctorii au internat-o și au încercat să-i inducă travaliul, cu două zile înainte să-i acorde, într-un final, cezariana. Abia când se afla deja pe masa de operații și-au început doctorii procedura, au descoperit că nu exista niciun copil. Nu existase niciodată vreun copil. Doctorul curant și cel care a făcut cezariana au fost mustrați pentru că n-au descoperit înainte de operație că nu e nimic de operat acolo. S-a întâmplat același lucru și la Rio de Janeiro în 2013, când o femeie care părea însărcinată s-a dus la un spital local, spunând că e în travaliu. Doctorii au căutat să audă inima copilul și, când n-au reușit, au dus-o de urgență într-o sală de operații pentru cezariană și să facă toate eforturile de a salva copilul. Când au operat-o, au descoperit că nu existase niciodată niciun copil.

Sarcinile fantomă se regăsesc în literatura medicală încă din antichitate. Hippocrate a documentat cazurile a 12 femei care s-au prezentat cu sarcini false în circa 300 î.en. În China antică, sarcinile false erau denumite „fetuși fantomă” și se spunea că provin din împreunarea unei femei cu o fantomă. Mary Tudor e adeseori amintită drept caz de sarcină falsă, când copilul pe care tânjea să-l aibă pe la 40 de ani s-a dovedit a nu fi real.

Însă fără analizele medicale moderne precum ultrasunetele e greu să deosebești o sarcină reală de una falsă. Femeile care-au trecut printr-o sarcină falsă au avut toate simptomele de sarcină – de la burtă umflată la sâni umflați la încetarea ciclului menstrual. Singurul element care lipsește e un fetus, de fapt. Ce face ca iluzia să pară cu-atât mai reală e faptul că majoritatea cazurilor au loc la femei apte de procreere, căsătorite, dintre care multe încearcă să rămână însărcinate de ani de zile.

Oficial, sarcinile false sunt clasate drept boli somatoforme, conform Manualului Diagnostic și Statistic pentru Afecțiuni Psihice (DSM-5), cartea de căpătâi pentru diagnosticare și clasificare pe care-o folosesc psihiatrii și psihologii. Cauzele exacte ale bolii nu sunt cunoscute, deși există teorii. Dorința de a rămâne însărcinată e extrem de puternică, spune Paulman. E posibil ca boala să se instaleze din cauza unor schimbări hormonale care provoacă simptome atribuite sarcinii, la unele femei cu o anumită tendință spre așa ceva. Dorințele psihologice pot, de asemenea, să provoace apariția schimbărilor hormonale și a simptomelor fizice, spune Catherine Birndorf, psihiatră pe probleme de reproducere și profesor asociat de psihiatrie clinică la Spitalul Prezbiterian din New York.

Din cauză că boala e rară și are conotații peiorative, e foarte puțin cercetată, spune Paulman. Majoritatea studiilor de caz nu fac decât să povestească în detaliu experiențele individuale. Femeile care trec prin sarcini false nu se oferă voluntar ca subiecți pentru studii, spune acesta.

Ideea că boala ar avea origini fizice e credibilizată de prezența cazurilor de sarcină false la animale. Cățelele în mod special sunt foarte susceptibile de a trece prin sarcini false. Femelele care se împerechează cu masculi castrați și femelele sterilizate prezintă adeseori toate semnele sarcinii, cu excepția cățelușilor născuți după împerechere. Sarcinile false la câini sunt provocate de nivelul ridicat de hormoni reproductivi în timpul estrului. Și alte animale, printre care caprele, trec prin sarcini false. Există un caz documentat al unei ursoaice panda despre care se crede că ar fi avut o sarcină falsă, deși îngrijitorii acesteia n-au știut niciodată cu siguranță dacă sarcina chiar era falsă sau pur și simplu se prinsese animalul deștept că o să primească un tratament mai bun dacă mimează o sarcină.

Pe de altă parte, originea psihologică a schimbărilor hormonale e și ea atestată. Sarcinile false sunt mai des întâlnite în țările în curs de dezvoltare, unde creșterea copiilor e văzută drept parte integrantă a rolului femeii în societate. Cercetătorii consideră că presiunea uriașă care se pune asupra femeilor din țările în curs de dezvoltare de a avea copii, mai ales fii, și lipsa altor alternative pentru o viață împlinită, precum cariera, duc la cote ridicate de sarcini false. Infertilitatea în țările acestea e aproape întotdeauna pusă pe umerii femeilor (deși, de fapt, cauzele infertilității sunt adeseori împărțite în mod egal între bărbați și femei). Asta pune presiune în plus asupra femeilor care nu pot să conceapă. Paulman descrie tulburarea drept boală fizică, emoțională și la nivel de societate, cam ca și-n cazul anorexiei.

Deși sunt extrem de rare, sarcinile false sunt întâlnite și la bărbați. Spre deosebire de femei, sarcinile false la bărbați au tendința de a se întâmpla la bărbații cu boli psihice grave, explică Paulman. De exemplu, un studiu de caz din Virginia, din 1995, descrie un bărbat bolnav de schizofrenie, în vârstă de 43 de ani, care suferea halucinații auditive și vizuale frecvente și care-și petrecuse mai toată viața în spitale de boli psihiatrice, înainte să ajungă convins că e însărcinat.

Dar și bărbații perfect sănătoși pot să aibă simptome colaterale sarcinii, ceea ce credibilizează cu-atât mai mult ideea că nu trebuie să fim experți yoghini pentru ca mintea să ne afecteze profund corpul. Deși nu suferă de nicio iluzie cum că ar fi însărcinați și sunt complet conștienți de faptul că bărbații nu pot niciodată să conceapă fizic, unii bărbați au simptome de sarcină în timpul sarcinilor partenerelor lor, din simpatie pentru experiențele acestora. Simptomele tind să le includă pe cele asociate de obicei cu sarcina, cum ar fi durerile de spate și îngrășarea. E o reacție empatică excesivă, spune Birndorf.

La fel ca în cazul oricărei gândiri iluzorii, e greu să convingi pe cineva care-i atât de convins că e însărcinat că își închipuie chestii. De multe ori, o ecografie care arată clar că nu există niciun copil nu e de ajuns. Unele paciente insistă după ecografie că doctorul nu s-a uitat unde trebuie și n-a văzut copilul, spune Paulman. Psihoterapia e recomandată, dar majoritatea pacientelor nu se duc niciodată, pentru că sunt convinse că nu-i nimic în neregulă cu ele. E extrem de greu să demontezi gândirea iluzorie – dacă îi spui unei paciente convinsă că e însărcinată că nu are o sarcină reală, o s-o pierzi drept aliat și pur și simplu o să se ducă la alt doctor, spune Birndorf.

Nu există mari șanse să apară protocoale de tratament mai eficiente în viitorul apropiat. E o boală grea pentru cei care suferă de ea, dar nu le amenință viața. Și nicio companie farmaceutică n-o să fie dispusă să finanțeze cercetarea unui tratament, explică acesta, pentru că povara suferinței o fi greu de dus pentru fiecare pacientă în parte, dar nu-i atât de mare la nivelul întregii societăți.

Loading...