Atunci când vine vorba de confortul personal, Adrian Minune e number one! Avea un Ferrari în garaj, iar acum i-a fost livrat din Germania și un Lamborghini țiplă, cu numărul de înmatriculare personalizat.
Muzica de petrecere nu este singura pasiune pe care, de-a lungul timpului, și-a dezvoltat-o Adrian Minune. Celebrul artist iubește la nebunie mașinile de lux, cu mulți cai-putere sub capotă, dar și cu nume. Garajul său este plin cu astfel de exemplare de colecție, între care și un Ferrari 458 Spider. Colecția de bolizi a artistului s-a îmbogățit, recent, cu încă un exemplar, un Lamborghini Aventador Roadster “țiplă” pe care, potrivit surselor CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a plătit o avere, mai exact 400.000 de euro!
“Bijuteria” este comandată din Germania
Adrian Minune nu a avut deloc “arici” la buzunar când a trebuit să plătească suma respectivă în schimbul “bijuteriei” de culoare roșie care, deja, a fost livrată și urmează ca, în scurt timp, să-și facă “siesta” pe proprietatea cântărețului de manele, alături de Ferrari-ul pe care îl are de ceva timp. Superbul Lamborghini Aventador Roadster a fost comandat din Germania. Acest bolid este, cu siguranță, cireașa de pe tortul imensului parc de mașini pe care bărbatul în vârstă de 45 de ani îl deține de o bună perioadă.
Ca orice bogătaș care se respectă, Adrian Minune, proaspătul proprietar al impunătorului Lamborghini Aventador Roadster, și-a personalizat inclusiv numărul de înmatriculare al mașinii. Așa că a scris “ADY” pe plăcuță, în așa fel încât toată lumea să știe cum îl cheamă și, de ce nu, să-l recunoască pretutindeni. În concluzie, artistul a demonstrat, încă o dată, dacă mai era nevoie, că duce o viață de împărat, că își cumpără doar lucruri scumpe și frumoase și că nu se uită niciodată la bani atunci când vine vorba să-și împlinească dorințele.
Un Mercedes GLE, cadou pentru fiica lui, Carmen!
De precizat că Adrian Minune este super-atent și cu membrii familiei sale. Pe 13 decembrie, fiica lui, Carmen, și-a serbat ziua de naștere. A împlinit 22 de ani. La momentul respectiv, cântărețul de manele i-a făcut o adevărată surpriză. I-a dăruit o prăjitură cu îngheţată, iar înăuntru era o cheie de maşină. Şi nu orice maşină! Adi Minune i-a făcut cadou un Mercedes GLE, al cărui preț de pornire este de 70.000 de euro. Tânăra nu a rezistat prea mult cu bolidul în garaj și, imediat, a și făcut primele drumuri la volanul lui.
