„Ba da, i-am dat să mănânce înainte să plecăm din casă!”, „Nu îi dau cu biberonul pentru că nu îl acceptă!”, „Nu, nu pot să aștept până când ajung acasă ca să îmi alăptez copilul. Îi este foame acum!”. Acestea sunt răspunsurile la cele mai frecvente întrebări care se nasc în mintea celor care nu sunt de acord cu alăptatul în public.
Dacă pentru unii este un lucru perfect normal, iată că încă mai există persoane care văd alăptatul în public ca fiind rușinos și jignitor la adresa ordinii și liniștii publice. Însă atunci când bebelușul plânge de foame, nu poți să îl lași nemâncat, indiferent că ești în parc, în tramvai sau în cel mai aglomerat centru comercial. O mămică de peste hotare, de exemplu, care se afla în Ikea în timp ce fetița sa de un an și jumătate a început să plângă de foame, s-a văzut nevoită să o alăpteze chiar în mijlocul magazinului, sub privirile curioase și pline de dezgust ale celor din jur.
Fotografia care a stârnit mii de reacții pe Facebook
Sătulă de toți oamenii care se holbau la ea în timp ce își alăpta copilul, ea și-a spus oful pe Facebook, într-o postare care a stârnit mii de reacții din partea persoanelor pro și contra alaptatului în public:
„Mi-am pierdut vocea în Ikea. Lilly a cerut să fie alăptată în mijlocul magazinului și chiar dacă poate părea că nu îmi pasă de ce spun cei din jur când vine vorba de alăptatul în public, m-am trezit încercând să găsesc un raion gol, pentru a evita privirile celor din jur. De parcă ar fi trebuit să îmi fie rușine de faptul că îmi hrănesc copilul!
Apoi, o familie a trecut pe lângă noi și nu se mai opreau din privit și șoptit. La un moment dat, au început să radă, iar mie îmi venea să intru în pământ de rușine. Pentru că sunt unul din acei „overthinkers”, care își fac exagerat de multe scenarii în cap și își pun o mulțime de întrebări. Și uite așa zile întregi am continuat să mă gândesc la momentul în care acei oameni au râs când au trecut pe lângă mine și Lilly și să mă întreb: Oare ce aș fi putut spune? Nu nepărat ce le-aș fi putut spune lor, ci mie? Dar lui Lilly?”, a scris femeia pe Facebook.Postarea a stârnit o mulțime de reacții în rândul mămicilor. Cele mai multe au admirat-o pe femeie pentru curajul de a-și alăpta copilul într-unul dintre cele mai aglomerate spații publice, în ciuda privirilor celor din jur:
„Nu te mai învinovăți! A fost o situație care te-a luat prin surprindere. Legat de oamenii care au trecut pe lângă voi și au râs, gândește-te că poate ei nu știu acum ce ai simțit în momentul în care au făcut asta, dar știu faptul că nu le-ai validat părerile reacționând la râsetele lor. Ai făcut bine că i-ai ignorat, că nu le-ai spus nimic. Uneori, tăcerea valorează mai mult decât o mie de cuvinte. Gândește-te că printre cei care au trecut pe lângă tine în acel moment, au fost și mame care te-au admirat pentru faptul că nu ți-a mai păsat de nimic și ți-ai alăptat copilul. Lor le-ai dat speranță, le-ai dat voce”, a scris o mămică la postarea respectivă.
„Arăți că o regină! Dacă te-aș fi văzut, m-aș fin înclinat în fața ta”, a mai scris o altă mămică.
„Și bebelușii trebuie să mănânce! Nu e normal să îți ții copilul nemâncat doar pentru că cei din jur cred că alăptatul în public e ceva rușinos, care nu se face. Nu e normal ca o mamă să se simtă conștientă de sine sau chiar să-i fie rușine să-și hrănească copii ORIUNDE. Dacă mamele simt că ar trebui să se ascundă într-o toaletă publică pentru a-și hrăni bebelușii, avem o mare problemă! Iar celelalte mame care critică alte mame că alăptează în public, evident, nu au avut niciodată curaj să facă asta, așa că preferă să le pună la zid pe celelalte mămici cărora nu le mai pasă de nimic când vine vorba de copiii lor”, a mai scris o femeie.
Bineînțeles, au existat și comentarii din partea persoanelor care nu înțeleg de ce mămica nu s-a acoperit atunci când și-a alăptat copilul în mijlocul magazinului.
„Văd că poartă o haină foarte mare pe ea. De ce nu a folosit-o ca să se acopere? Ar fi trebuit să fie mai discretă. Nu mă înțelegeți greșit, susțin alăptatul, mi-am alăptat și eu de multe ori copilul în public, dar dacă ai fi trecut pe lângă mine în timp ce făceam asta, nu ți-ai fi dat seama. Cu toții trebuie să facem pipi, dar asta înseamnă că facem asta în fața celorlalți”, a scris o mamă.7
