Anamaria Vasile

Unul din vecinii lui Gheorghe Dincă din Caracal refuză să creadă că a locuit lângă un criminal: Am simţit miros de cârpă arsă/ I-am cerut betoniera şi mi-a dat-o

Un vecin al lui Gheorghe Dincă a declarat, sâmbătă, că le-a spus anchetatorilor faptul că a simţit miros de fum în ziua când ar fi fost ucisă Alexandra, însă nu a văzut de unde vine focul. Despre Dincă spune că era un vecin singuratic, care l-a ajutat cu bani, dar şi cu betoniera, când i-a cerut.

Marian, vecinul lui Gheorghe Dincă, a declarat, sâmbătă, că în cursul zile de joi, cel mai probabil între orele 17.00 şi 19.00 a simţit miros de fum „ca de cârpă arsă”, a mers în grădină, dar nu a putut identifica de unde vine mirosul.

„În ziua respectivă eu am făcut grătar în curte. De la el nu am văzut niciun fum. Mirosea a cârpă… m-am dus în grădină să mă uit dacă e foc pe undeva… nu s-a văzut niciun foc, nimic. Deci a cârpă mirosea dar nu s-a văzut nici urmă de fum, absolut nimic. A cârpă arsă, atât. (…) M-au întrebat şi de la poliţie şi de la parchet şi am spus că s-a simţit un fum, dar nu ştiu de unde au provenit. Nu sunt singurul vecin care spune chestia asta. S-a simţit miros de cârpă în jur de 5 jumate – 7 seara, joi seara”, a spus vecinul Marian.

Întrebat dacă l-a văzut în acea zi pe Gheorghe Dincă, Marian a negat. Potrivit acestuia, Dincă obişnuia să dea foc în curte, dar nu i s-a părut nimic anormal.

„Mai dădea foc, ori că îşi făcea treaba lui în curte… şi eu mai dau foc, mai fierb apă în curte pentru maşina de spălat, fiecare vecin îşi face în curte…”, a mai spus vecinul lui Dincă.

Acesta a precizat că nu a auzit niciun zgomit în curtea lui Gheorghe Dincă, pentru că joi lucra la casă, în interior, şi avea muzica pornită. Omul refuză să creadă că a locuit lângă un criminal şi povesteşte că atunci când a avut nevoie, Dincă l-a ajutat.

„Am copil de 10 ani. Pe mine nu m-a deranjat. De fapt m-a ajutat omul. Am cerut o betonieră de am turnat beton în curte, am avut nevoie de bani acum câţiva ani, m-a servit omul. (…) Avea bani, şi-a vândut locuri în spate. (…) Nu mi s-a părut suspect. Era un om singur”, a mai spus Marian.

Întrebat dacă el crede că Luiza a fost ţinută din aprilie captivă în locuinţa lui Dincă, vecinul spune că nu crede în această teorie.

„Eu nu aş crede. Avem familii, dar să ţii un suflet de om în casă şi să nu auzi nimic, eu nu cred. Probabil din casă de la el nu se aude”, a mai spus Marian.

Întrebat, de asemenea, dacă a fost vreodată acasă la Gheorghe Dincă, Marian a spus că nu a trecut de poartă niciodată.

Între ei există un gard construit de Gheorghe Dincă în urmă cu 7 – 8 ani, care are o înălţime de circa trei metri.