Stefan Banica Junior a explicat, intr-un interviu, care a fost cel mai deranjant lucru pe care l-a citit despre el.
Stefan Banica Junior, care anul acesta s-a casatorit in mare secret cu cantareata Lavinia Pirva, a acordat un interviu pentru Formula As.
In cadrul acestuia, Stefan Banica Junior a explicat care a fost cel mai dur si neadevarat lucru care s-a scris despre el.
Este vorba de momentul in care a fost acuzat de violenta in relatia pe care a avut-o cu fosta prezentatoare de televiziune Cristina Topescu, fiica celebrului comentator sportiv Croistian Topescu.
“In anii ’90, in presa a aparut un articol care m-a socat prin neadevarul lui, un articol foarte urat despre mine si Cristina Topescu, cu care formam, la vremea aceea, un cuplu: in esenta, se vorbea despre violenta mea. Crede-ma: mi s-a parut ceva ingrozitor, o forma de a intra cu bocancii in viata intima a unui om, mai ales ca tot ceea ce era scris acolo era, de la cap la coada, o minciuna sfruntata. Ma tot intrebam: “De ce? De ce?”
Mai tarziu, am inteles: niste oameni trebuie sa vanda niste ziare si subiectele nu trebuie sa fie neaparat adevarate. Dar, de atunci, am devenit mai reticent sau, daca vrei, mi-am aparat si mai mult viata personala. Pentru ca modelele mele, in viata, au fost mereu acelea ale unor oameni iubiti si respectati pentru ceea ce faceau sau fac in profesia lor. Si azi il ascult si-l apreciez pe Elton John, pentru ce-mi transmite muzical, nu pentru orientarea lui intima.
Il apreciez pe Kevin Spacey, pentru interpretarea lui actoriceasca, nu ma intereseaza scandalul in care e implicat. Il apreciez pe Marlon Brando, pentru rolurile lui din filme, nu pentru felul in care si-a trait viata personala. Asa sunt eu construit.
Realizez curiozitatea publicului, dar nu inteleg excesul de zel al unor publicatii pentru astfel de subiecte. Nu refuz sa vorbesc despre lucruri normale, dar nici nu sunt dispus sa hranesc acel soi de curiozitate. Si artistul, de orice fel ar fi el, cand intra pe usa casei, e tot un om normal.
De ce sa ma intereseze ce face omul ala acasa, cand ceea ce-mi ofera el, in profesie, e infinit mai bogat, in toate nuantele posibile ale scarii emotionale? Stiu ca asta e trend-ul acum, inclusiv in televiziune, unde aproape ca nu mai exista programe de divertisment clasice, ci doar reality-show-uri, dar eu imi pastrez parerea si-mi vad de-ale mele. Stiu ca unii ar putea sa spuna despre mine ca nu sunt deschis la nou. Ba sunt deschis la tot ce e nou, dar aleg ce mi se pare curat si interesant”, a declarat Stefan Banica Junior.
In ceea ce priveste discretia referitor la viata personala, artistul a afirmat:
“Unii au spus ca e o chestie de ingamfare, de superioritate. Or, lucrurile nu stau deloc asa. Am fost “ajutat” si de presa tabloida, ajungandu-se ca unii oameni neinformati sa gandeasca astfel, total fara motiv. Dar, pana la urma, fiecare e liber sa creada ce vrea. Am ajuns la concluzia ca nu trebuie sa fii nimic altceva decat ceea ce esti si nu trebuie sa demonstrezi nimanui nimic. E adevarat, publicitatea e necesara in profesia mea.
Oamenii trebuie sa stie de tine, de ceea ce faci. Ca – vorba lu’ tata – daca reciti sau canti in baie, in afara de tine si de oglinda, alti martori n-o sa ai. Dar sa te folosesti de viata personala, sa dai detalii intime ca sa-ti cresti popularitatea, asta nu-mi place!”.