Firicel, personajul interpretat de actorul Toma Cuzin, in serialul „Las Fierbinti”, are si o sotie pe masura, pe micul ecran. Actrita Liliana Mocanu, caci ea este cea care da viata amuzantului personaj din celebrul serial de la PRO TV, colaboreaza insa si cu Teatrul ”Constantin Tanase”, unde pregateste o noua premiera. Cu greu o recunosti pe scena, caci este machiata si imbracata in rochii de seara, care ii lasa la vedere bustul generos.
Actrita nu este straina de camerele de luat vederi si nici de teatru. Pe marele ecran a debutat in 2004, in pelicula „Calatorie de vis”, fiind distribuita mai apoi si in alte productii, „Margo”, „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”, „Dupa dealuri” si „Bacalaureat”.
Actrita joaca si in serialul „Las Fierbinti”, unde o vedeti imbracata cu vestute crosetate si cu batic pe cap, dar numele ei figureaza si pe afisele spectacolelor de revista ale Teatrului ”Constantin Tanase” din Capitala. De exemplu, in acest weekend, mai exact vineri si sambata, de la orele 19.00, Liliana Mocanu anunta o noua premiera. Este vorba despre spectacolul „ Un Cantec…o gluma”, in care actrita, coafata si machiata ca o regina, in imbracata in rochii de seara, apare alaturi de Adrian Enache, Nae Alexandru si Cristian Simion, dar si de alte vedete de calibru.
Astfel, pe 27 aprilie, invitata speciala va fi Marina Voica, pe 11 mai va sustine un recital Sergiu Cioiu, iar pe 25 mai este asteptata pe scena si Mirabela Dauer, solista care in urma cu doua luni a suferit o operatie dificila la rinichi. Liliana Mocanu ne-a vorbit despre aceasta premiera: “Cand ma vad pe scena teatrului, oamenii isi dau coate si spun ca sunt din «Las Fierbinti». Imi place sa interactionez cu publicul”.
Anul acesta, Liliana Mocanu va avea si premiera peliculei “Yet to Rule”, in care joaca alaturi de colegul Cuzin Toma, care in serial ii este sot, dar si de Olimpia Melinte si de Dorotheea Petre. E fericita ca se imparte intre televiziune, teatru si film si se bucura cand fanii o recunosc pe strada si ca ii cer autografe.