Anamaria Vasile

Metoda de calcul care te ajuta sa alegi intotdeauna sutienul perfect

Potrivit unui sondaj realizat de un brand de lenjerie intima, aproximativ 82% dintre femei poarta sutien de marime nepotrivita. Iar motivul este acela ca cele mai multe femei nu stiu exact ce marime ar trebui sa poarte. Din fericire, exista o metoda foarte simpla de a calcula.

In primul rand, trebuie sa „decodifici” sistemul de masurare folosit pentru sutiene. Acestea sunt exprimate in cupe si circumferinta toracelui. Marimea sutienului (a benzii care iti cuprinde toracele, sub sani) este exprimata in centimetri. Pentru Europa, aceste marimi sunt: 65, 70, 75, 80, 85, 90, 95, 100, 105. Masurile cupelor sunt exprimate in litere, de la A pana la G, A fiind masura cea mai mica.

Iata cum sa calculezi ce masura porti la sutien:
Pasul 1: Masura benzii
Pentru a afla marimea benzii, trebuie sa masori circumferinta bustului imediat sub sani. Vei avea nevoie de un centimentru moale, din material textil sau plastic. Asaza banda cat mai aproape de sani cu putinta. Dupa ce ai masurat, noteaza pe o foaie dimensiunea in centimetri.

Pasul 2: Masura bustului
Dupa ce ai masurat circumferinta toracelui, masoara zona cea mai proeminenta a bustului.
infasoara centimetrul in jurul sanilor si noteaza dimensiunea in centimetri.

Pasul 3: Calculeaza marimea
Pentru a afla care este masura cupei, scade din circumferinta bustului pe cea a benzii. Din diferenta obtinuta poti afla care este masura cupei. Rezultatele sunt astfel: A = 10-12cm; B = 13-15cm; C = 15-17cm; D = 18-20cm; DD = 20-22cm; E = 23-25cm; F = 26-28cm; G = 28-30cm.

De exemplu, daca circumferinta peste sani este 107, iar circumferinta sub sani este de 90, diferenta este 17, ceea ce inseamna ca marimea cupei este C.