Experienta relatata de un roman intr-un tren din Japonia ne arata de ce aceasta tara este considerata tara cu cel mai inalt standard de civilizatie din lume.
Adrian Alui Gheorghe are 59 de ani si este un scriitor din Neamt, el a postat recent, pe contul personal de Facebook, sub forma unei note de calatorie, cateva observatii impartasite de un prieten care a avut ocazia sa viziteze Japonia.
Iata cuvintele sale:
,,Peste tot pe unde am fost, inclusiv prin marile orase, aproape ca nu vezi cosuri de gunoi. Sunt rarisime. Nici macar in luxoasele vagoane de cale ferata, de o curatenie incredibila. A arunca gunoiul tau intr-un cos public e socotita o treaba dubioasa.
In tren, daca un japonez maninca o portocala, scoate o punguta de plastic, pune acolo cojile si le ia cu el. Cand coboara din tren, insotitorul de vagon sta la usa cu un sac de plastic, sa le ia pungile. Stupoare. Foarte putini lasa acolo resturile. Spun ca e nepoliticos sa dai cuiva resturile tale (de obicei, strainii lasa pungile). De foarte multe ori le duc acasa si le pun in sacul lor de deseuri, sortate, desigur. In mentalitatea lor, gunoiul e o treaba intima, a fiecaruia, trebuie discret rezolvata. Am facut pariu cu un coleg ca intr-o ora de plimbare nu gasim pe jos un muc de tigara. Si n-am gasit. E o placere sa traiesti intr-o asemenea tara, printre asemenea oameni.
La Tokio, am urcat din greseala in trenul superexpres spre Hirosima. Era destinatia dorita, dar aveam bilet mai ieftin, de expres. Stateam comod in scaun, cand a venit controloarea. S-a uitat la bilet, dupa care, printr-un gest gratios a ingenuncheat in fata mea. Am inlemnit!
Si a cerut scuze! Mi-a explicat in engleza ca am gresit trenul. S-a uitat pe o minuscula tableta electronica, spunandu-mi ca trebuie sa cobor peste cinci minute, si peste alte trei voi avea tren, conform cu biletul meu. Si mi-a restituit biletul, zambind, tinandu-l cu ambele maini. Si iar si-a cerut scuze. Dupa care s-a ridicat, a facut o plecaciune si a plecat, cu pasii aceia marunti si gratiosi pe care ii vedem in filmele lor.
Am intrebat un prieten japonez de ce doamna a ingenuncheat in fata mea.
M-a lamurit. Eu stateam in scaun, iar ea voia sa-mi vorbeasca. La ei, a vorbi de sus cuiva este o mare impolitete. La fel de nepoliticos este sa dai ceva cuiva cu o singura mana. Un lucru se ofera numai cu doua maini.
Chiar daca e vorba de un bilet de tren.”
