Andreea Marin a fost, este și aproape sigur va continua să fie și de acum înainte „zâna surprizelor”. Dincolo de meseria care i-a adus atâta notorietate, Andreea Marin a vorbit cu impact.ro despre ceea ce nu va accepta vreodată să facă.
Unde pleacă în vacanță Andreea Marin cu iubitul său, vara aceasta
„Am o vârstă. Am 47 de ani și am bunul simț de a trăi ce e frumos la această vârstă, dar conștientizez care mi-e vârsta. Nu caut niciodată să par mai tânără decât sunt și caut să mă bucur de fiecare an trăit”, deschide ea discuția pe această temă, arătând astfel că nu are niciun motiv să-și ascundă vârsta, un lucru cu care majoritatea femeilor însă nu se arată foarte împăcate ori de câte ori vine vorba.
Ea susține că trăiește în fiecare an câte un examen. „Trăiesc în fiecare an câte un examen, crede-mă! Sunt provocări, sunt lecții pe care nu le știm. Nu am fost la școala părinților, cu toții, asta e! E și frumos în același timp, fiindcă trebuie să ții pasul cu vremurile, dar și cu vremea copilului tău și să înveți de la el, nu doar el de la tine, copilul de la părinte. M-au depășit demult lecțiile fiicei mele și din fericire și le face foarte bine și singură. Însă există lecții de viață pe care le învățăm de ambele părți”, adaugă Andreea Marin.
De asemenea, vedeta noastră spune că pe lista ei personală mai sunt și alte „provocări” cărora trebuie să le facă față, cum ar fi învățămintele primite recent în timpul pandemiei de COVID. Ea afirmă cu tărie că nu a uitat de coșmarurile acelei perioade, chiar dacă lumea astăzi pare să fi făcut deja asta, mai ales o dată cu sosirea verii.
sursa: impact.ro
