Anamaria Vasile

Femeia perfectă pentru Gică Hagi, în viziunea lui Radu Banciu: „Dacă s-ar fi căsătorit, ar fi format un cuplu ideal”

Jurnalistul Radu Banciu nu ratează nicio o ocazie pentru a-l critica și ironiza pe Gică Hagi. Recent, realizatorul TV a făcut o comparație între managerul de la Farul și Elena Ceaușescu. Mai mult, Banciu susține că cei doi s-ar fi potrivit de minune, având același discurs.

Radu Banciu, ironii la adresa lui Gică Hagi. Jurnalistul știe care era femeia perfectă pentru managerul de la Farul
De-a lungul timpului, jurnalistul Radu Banciu nu a ratat nicio ocazie pentru a-l critica și ironiza pe Gică Hagi. Recet, realizatorul TV a vorbit pe marginea discursului pe care îl are managerul de la Farul. Banciu susține că Hagi și Elena Ceaușescu ar fi format cuplul perfect, cei doi asemănându-se foarte mult ca atitudine.
A ajuns ca pompierul înaintea focului. A ajuns la locul cu pricina, fusese chemat, dar nu ardea. Imaginile astea mă duc cu gândul la anii de tristă amintire. Credeţi că nea Nicu şi coana Leana nu s-ar fi ridicat de pe scaunele alea de la proces? Dar nu se mai putea. La Târgovişte acolo crezi că nu li s-ar fi acrit şi lor?

Hagi are discursul şi intelectul pe care-l avea Elena Ceauşescu. El este exact la acest nivel, doar că istoria i-a trimis în tabere diferite. Pe unul l-a făcut popular, iar pe celălalt mai puţin. Dacă Hagi s-ar fi căsătorit cu Elena ar fi fost un cuplu extraordinar, amândoi sunt la acelaşi nivel. Genul acesta de atitudine este ca şi al coanei Leana”, a spus Radu Banciu la Prima Sport.
Farul, înfrângere la limită cu CFR Cluj. Lupta la titlu rămâne deschisă

Duminică seară, CFR Cluj a primit vizita celor de la Farul în runda cu numărul 7 a play-off-ului Ligii 1. Pentru ardeleni victoria era obligatorie pentru a se menține în fruntea clasamentului și a păstra prima șansă în lupta pentru titlu.

Partida a fost dominată în prima repriză de cei de la Farul, dar portarul croat al clujenilor, Letica, a demonstrat o formă excelentă reușind să-și salveze echipa de câteva ori. La pauză, Dan Petrescu l-a introdus în teren pe Billel Omrani. În minutul 61, ”bursucul” l-a aruncat în luptă și pe Daniel Birligea. Schimbările s-au dovedit a fi inspirate, cei doi reușind să schimbe soarta partidei. Astfel, în minutul 66, Omrani a lucrat frumos o fază și i-a centrat decisiv lui Birligea, care a marcat cu o execuție sigură. Până la final scorul a rămas neschimbat, CFR Cluj obținând victoria cu scorul de 1-0.

În urma acestui succes, ardelenii se mențin în fruntea Ligii 1, având 51 de puncte, cu 6 mai multe decât rivala FCSB.

sursa: playsport.ro