Fosta soție a lui Vladimir Putin a șocat opinia publică în momentul în care a făcut o serie de mărturisiri bizare despre soarta celui care i-a fost soț timp de aproape trei decenii. Ludmila Shkrebneva a explicat cine ar conduce, de fapt, Rusia acum, dezvăluind că s-a simțit ca o prizonieră în timpul mariajului cu liderul de la Kremlin și că viețile ei și ale fiicelor sale ar fi fost puse în pericol.
Ludmila, fosta soție a lui Vladimir Putin, a făcut o serie de dezvăluiri bizare
Cu ceva timp în urmă, Ludmila Shkrebneva, fosta soție a lui Vladimir Putin, făcea dezvăluiri șocante în cadrul unui interviu. Potrivit acesteia, fostul ei soț murise de mai mulți ani, iar cel care ar conduce țara ar fi, de fapt, o sosie a lui Putin, precizând că ea și fiicele sale au refuzat să facă jocul „elitelor lumii” – de a rămâne prima doamnă alături de această copie a liderului de la Kremlin.
Fosta soție a lui Vladimir Putin a povestit că șeful de stat a dispărut fără urmă după o discuție „serioasă” cu fiicele sale. Au urmat amenințări, casa i-ar fi fost răvășită, fiecare colț verificat de agenți, spunându-i-se că trebuie să tacă dacă nu vrea să moară. Tot aceasta mai afirma că pentru că nu a acceptat rolul de soție al unui înlocuitor al lui Putin, elitiștii ar fi inventat divorțul celor doi.
În timpul aceluiași interviu, Ludmila a mai spus că mariajul său cu Putin a fost un adevărat infern, comparându-și viața cu a unui prizonier și afirmând că a avut motive să se teamă pentru viața ei și a fiicelor sale.
Au divorțat după aproape treizeci de ani de la nuntă
Absența lui Putin din trecut a fost pusă pe seama faptului că acesta ar fi fost bolnav, ori că ar fi devenit tată din nou. Chiar și așa, mulți politicieni, dar și prieteni de-ai liderului rus susțineau că persoana care se prezenta ca fiind Vladimir Putin este total diferită față de cea pe care o cunoșteau.
Vladimir Putin s-a căsătorit, în anul 1983, cu Ludmila Shkrebneva, femeia care i-a fost alături timp de trei decenii și care i-a adus pe lume și cele două fiice, Mariya Vorontsova și Yekaterina Tikhonova – singurii copii recunoscuți oficial, în ciuda zvonurilor că ar avea, de fapt, mai mulți moștenitori.
După treizeci de ani de la nuntă, cuplul a anunțat că divorțează, separarea oficială fiind confirmată în luna aprilie a anului ce a urmat. Într-o apariție TV, Vladimir Putin a dezvăluit că: „A fost o decizie comună: abia apucam să ne vedem unul pe altul, fiecare dintre noi are acum propria viață”.
sursa: impact.ro
