În contextul cifrelor îngrijorătoare anunțate de Poliția Română, autoritățile sunt hotărâte să ia măsuri drastice, ceea ce înseamnă că zeci de mii de șoferi de la noi din țară vor fi afectați. Aceste mașini vor fi interzise în România. Cei care nu se vor supune legii riscă să primească amenzi usturătoare. Totuși, vor exista și unele excepții. Cine va putea circula, în continuare, cu autoturismele vizate.
Ce mașini vor fi interzise în România
Un nou proiect de lege vizează interzicerea unui anumit tip de mașini pe drumurile publice de la noi din țară. Decizia ar putea afecta un număr foarte mare de șoferi, în condițiile în care datele Registrului Auto Român arată că numărul înmatriculărilor pentru acest model de autoturism a explodat în ultimii ani.
trivit RAR, în anul 2018 au fost aduse în țară peste 29.000 de mașini cu volanul pe dreapta, iar în anul următor, alte 20.000.
Motivul pentru care se dorește interzicerea mașinilor cu volanul pe dreapta în România este legat de numărul de accidente rutiere în care sunt implicate. Potrivit documentului oficial, pe an, mai mult de 10% din totalul accidentelor sunt produse de acest tip de autoturisme.
„Intervenţia legislativă este necesară deoarece numărul total de accidente produse de maşini cu volanul pe dreapta depăşeşte 10% din totalul accidentelor pe an. Coliziunile sunt frontale, iar posibilitatea de evitare este nulă din cauza lipsei de vizibilitate a şoferilor acestor maşini”, se precizează în expunerea de motive atașate proiectului.
Statisticile realizate de Poliția Română arată că, doar în anul 2020, au avut loc 207 accidente rutiere în care au fost implicate maşini cu volanul pe partea dreaptă. 33 de persoane și-au pierdut viața.
„În ceea ce priveşte accidentele în care au fost implicate maşini cu volanul pe dreapta, majoritatea au fost produse de conducătorii acestor autovehicule. Statistica este înfiorătoare: în 2018 – 102 accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 28 de persoane şi 106 rănite grav, în 2019 – 90 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 35 de persoane şi 88 rănite grav”, se arată în document.
Pentru șoferii care nu se vor supune legii sunt prevzute și sancțiuni usturătoare. Amenzile sunt cuprinse între 870 și 1.600 de lei. În plus, conducătorilor auto li se va reține și certificatul de înmatriculare, documentul urmând să fie restituit doar în baza prezentării dovezii mutării volanului mașinii pe partea stângă.
sursa:impact.ro
