Bogdan Lobonț este selecționerul naționalei U20 și merge în fiecare zi la serviciu cu metroul. Jurnaliștii playsport.ro l-au însoțit în una dintre călătoriile sale. Și-a luat un covrig, dar a vrut neapărat să oprească la stațiile Crângași și Ștefan cel Mare, cele care sunt aproape de stadioanele formațiilor Rapid și Dinamo, echipele unde a jucat în București.
Bogdan Lobonț merge la serviciu, în fiecare zi, cu metroul
Mulți dintre oamenii care merg în fiecare zi cu metroul, l-au întâlnit cu siguranță. Nu toți l-au și recunoscut. Bogdan Lobonț își pune masca pe față, un rucsac în spate, uită de mașina scumpă și pleacă la serviciu cu celebrul „tren galben fără cai”, așa cum l-a descris Angela Similea. Playsport.ro a făcut acest drum cu selecționerul naționalei U20 și a realizat un interviu în timpul acestei călătorii.
„Merg cu metroul din august. Cartierul general îl am la Roma. Acolo nu prea circul. Merg doar cu mașina, distanțele sunt mult mai lungi. Metroul nu poate să mă ducă unde vreau să ajung. Dar și Roma… este un oraș mult mai aglomerat decât Bucureștiul. Dar ne descurcăm.
Am abonament săptămânal. Am învățat, de fapt am fost învățat. La început mi-a fost și mie mai greu. Stai puțin, de unde iau cartelă, cum e, cum funcționează. Sora mea mi-a spus.
De la mine din cartier, din Aviației și până la Federație, cu mașina, am făcut cu 15 minute mai mult. Pentru mine, într-un oraș aglomerat cum este Bucureștiul, metroul este cel mai comod mijloc de locomoție. Am două minute de așteptare în stație și 20-25 de minute până la Piața Muncii”, povestește Bogdan Lobonț în interviul din playsport.ro.
De data aceasta, selecționerul U20 a decis să facă un mic ocol până să ajungă de locul său de muncă, de la Federația Română de Fotbal. „Pisica” a vrut neapărat să coboare la „Crângași” și „Ștefan cel Mare”, stațiile aflate cel mai aproape de stadioanele formațiilor Rapid și Dinamo. A jucat la ambele, dar a adunat și 85 de partide în tricoul echipei naționale a României.
Stăteam peste drum de Sala Giulești, la garsoniere, toți tinerii: eu, Pancu, Dulca, Bundea, Bogdan Andone, Târțău, Lucian Marinescu. Veneam la piață, printre blocuri, să ne facem cumpărăturile”, și-a amintit, nostalgic, Lobonț.
Bogdan Lobonț a dezvăluit și de ce vocea lui este puțin mai răgușită. Nu doar meciurile de fotbal sunt de vină.
„Asta e vocea mea. Când eram mic m-am operat la Cluj, rămâneam des fără voce. Am avut faimosul remediu cu lapte fierbinte, gălbenuș de ou și miere, însă, la un moment dat, nu a mai ținut”, a mai spus Bogdan Lobonț, cel care a renunțat la cariera de jucător în anul 2018, după un contract de nouă ani cu AS Roma.
Bogdan Lobonț are viață grea la națională U20. După ultimul meci, cu Elveția, pierdut cu 5-0, fanii i-au cerut demisia, iar conducătorii Federației l-au chemat să dea explicații.
sursa: impact.ro
