Anamaria Vasile

Traian Băsescu contraatacă. Fostul președinte n-a mai stat pe gânduri după ce s-a întâmplat chiar la el acasă

O nouă zi, un nou mesaj pe gardul lui Traian Băsescu! Atacurile au început imediat cum instanța l-a declarat pe Traian Băsescu colaborator al securității, iar printre drepturile pe care le-a pierdut ca fost președinte este și paza SPP. Cum au fost retrași agenții, au și apărut problemele. Interlopul Marian Căpățână și-a făcut imediat simțită prezența, după ce a scris cu roșu pe gardul vilei de protocol: „Petrov, achită-ţi datoriile!”. Ei bine, acum a revenit cu un nou mesaj, iar Traian Băsescu a avut o ieșire nervoasă.

Traian Băsescu contraatacă, după ultimul atac al lui Marian Căpățână
Interlopul Marian Căpățână, omul care a făcut doi ani de închisoare după ce instanța a stabilit că el ar fi intermediat „afacerea” între Mircea Băsescu și Bercea Mondial, a lovit din nou! După ce în urmă cu trei zile a scris pe gardul vilei de protocol în care mai locuiește pentru câteva zile Traian Băsescu, iată că acum a revenit cu un mesaj.

După ce a scris prima dată „Petrov, achită-ţi datoriile!”, a declarat că vrea să învețe să facă graffiti. „După 32 de ani de așa-zisă democrație și capitalism sălbătic au ajuns pensionarii din România să aibă facturile la utilități mai mari decât pensia. Prima datorie pe care o are acest individ este să le explice celor 5 milioane de români care au plecat în pribegie în afară de ce a îngăduit acest lucru, distrugând capitalul românesc. (…) Eu de asta, o lună de zile, voi învăța să fac graffiti. Va urma și Victor Ponta și alți indivizi penibili ai politicii românești”, a spus Marian Căpățână.

Așadar, Marian Căpățână a revenit la adresa unde locuiește Traian Băsescu pentru a învăța să facă graffiti, dar și pentru a repeta probabil scrierea corectă în limba română. De data aceasta, a scris „jignii”, când de fapt se scrie cu un singur „i”. Marian Căpățână a scris pe gardul lui Băsescu: „Petrov, nu mai jignii. Fii bărbat!”. Acesta a scris pe gard în timp ce era filmat de televiziuni, așa că poate s-a emoționat.

În locuință se aflau Maria Băsescu, împreună cu nepoțeii lui Traian Băsescu, așa că fostul președinte chiar s-a enervat și spune acum că Marian Căpățână vrea să-l șantajeze! Cu toate acestea, fostul președinte spune că nu va depune plângere la poliție și este responsabilitatea autorităților, care au decis să rdicepaza SPP.

„A pândit după colţ ca un laş, a aşteptat să plec de acasa. În casă erau nepoţeii şi soţia. De fapt, e un santajist. Încearcă să mă şantajeze să-i dau banii pe care i-a furat el de la Bercea Mondial, şi-a cumpărat casă, terenuri, maşini. Se poate verifica. Nu mă gândesc să fac plângere la poliție. Este o responsabilitate a statului. Nu-i problema mea, dacă statul a spus ‘noi ne asumăm răspunderea ca un fost preşedinte să fie fără protecţie’. Oricât ar crede unii că îmi pot permite, nu cred că îmi pot permite să plătesc pază permanentă. Am ceva mai bun de făcut cu banii. Trebuie să-mi găsesc locuinţă. Suntem nişte oameni la o anumită vârstă”, a mai spus fostul preşedinte.

Traian Băsescu a spus că nu va vorbi cu Marian Căpățână față în față. „Ar ramane sa stau faţă în faţă cu toate gunoaiele din ţara asta. Nu voi sta faţă în faţă cu Marian Căpăţână”, a mai declarat fostul preşedinte.

Instanțaa decis că Traian Băsescu a colaborat cu securitatea, așacă fostul președinte și-a pierdut mai multe beneficii de care se bucură orice fost președinte al statului. Printre acestea se numără și paza asigurată de SPP, dar și vila de protocol, pe care trebuie să o părăsească curând.
sursa: impact.ro