Anamaria Vasile

Alimentarea cu țiței din Marea Caspică în Marea Neagră a fost sistată. Rușii dau vina pe avarii. Reacția Rompetrol

Rusia a închis robinetul la țițeiul care ajungea și în România, prin conducta Caspian Pipeline Consortium (CPC). Autoritățile din Rusia susțin că au apărut defecțiuni în portul Novorossiysk, ca urmare a unei furtuni puternice, care a redus la o treime capacitatea de funcționare a portului respectiv, iar din acest motiv furnizarea de țiței a fost sistată pentru România. Acum a venit și reacția Rompetrol!

Rușii opresc livrarea de țiței în România
A fost furtună puternică pe mare, care a afectat portul rusesc de la Marea Neagră Novorossiysk. Două dintre cele trei puncte de încărcare cu țiței a petrolierelor din larg au fost avariate, cel puțin așa susțin autoritățile ruse, care mai spun că din cauza sancțiunilor economice impuse de Occident sunt necesare cel puțin două luni pentru ca defecțiunile să fie remediate. De altfel, activitatea în portul Novorossiysk a fost sistată.

Terminalul marin din Novorossisk este capătul vestic al unei mari conducte de petrol, prin care se transportă peste 2% din țițeiul mondial. Conducta, operată de Caspian Pipeline Consortium (CPC),cu o lungime de 1.500 km, leagă marile câmpuri petroliere din zona caspică de Marea Neagră. CPC are mai mulți acționari, cel mai important (24%) fiind statul rus prin Transneft, după care vin KazMunayGas, compania petrolieră națională a Kazahstanului, și mari companii petroliere occidentale, cum ar fi Chevron, Exxon, Eni, alături de rușii de la Lukoil. Ei bine, acum livrarea de petrol a fost sistată.
Cea mai mare cantitate de țiței kazah este adusă în CPC și apoi livrată clienților de către KazMunayGas, compania petrolieră națională a Kazahstanului, care deține în România Grupul Rompetrol. Cea mai mare parte a țițeiului prelucrat la Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, ajunge în România prin sistemul de conducte CPC în portul rusesc, apoi este încărcat pe vapor și adus în țara noastră.

Ei bine, acest lucru nu se va mai întâmpla, cel puțin pentru două luni de zile, după avaria din Rusia. Rompetrol a oferit un comunicat de presă prin care a transmis că țițeiul adus la Petromidia prin CPC reprezintă o mică parte din țițeiul prelucrat de companie, dar a ținut să-i liniștească pe români deoarece compania spune că are rezerve suficiente, iar KMG Trading are experiența și capacitatea necesară pentru identificarea și asigurarea aprovizionării cu țiței a rafinăriei Petromidia, de pe piața de profil, în orice context.

„În contextul incidentului recent din portul Novorossiysk, care a afectat capacitatea de încărcare a țițeiului din conducta Caspian Pipeline Consortium (CPC), Grupul KMG International confirmă că nu înregistrează dificultăți în aprovizionarea cu materii prime și nu există elemente care ar putea determina o reducere, în perioada următoare, a volumelor și a livrărilor de produse petroliere la nivel național, dar și în regiune.

Cu sprijinul KMG Trading, divizia de comerț cu țiței și produse petroliere, două tancuri petroliere urmează să ajungă în portul Midia, să suplimenteze rezervele actuale de țiței ale rafinăriei Petromidia. În același timp, precizăm că entitatea specializată KMG Trading are experiența și capacitatea necesară pentru identificarea și asigurarea aprovizionării cu țiței a rafinăriei Petromidia, de pe piața de profil, în orice context.

Conform procedurilor interne, rafinăria dispune de stocuri operaționale de țiței, la care se adaugă și stocurile de urgență, constituite conform obligațiilor legale. Stocurile permit și asigură funcționarea rafinăriei pentru o perioadă de timp, în funcție de gradul de utilizare, dar și de eventualele condiții meteorologice nefavorabile sau probleme tehnice pe fluxul de aprovizionare”, spune comunicatul Petromidia.

În prezent, activitățile de producție din rafinăria Petromidia Năvodari sunt sistate, pentru efectuarea reviziei tehnologice programate, termenul de finalizare a lucrărilor fiind estimat în data de 3 aprilie. În această perioadă, compania își onorează obligațiile contractuale încheiate anterior și continuă livrările de produse petroliere, din stocurile proprii.
Sursa: impact.ro