Anamaria Vasile

S-a aflat! Cine pune flori în fiecare săptămână la mormântul lui Nicolae Ceaușescu. Sunt simpatizanți ai dictatorului!

O mână de oameni îl mai regretă pe Nicolae Ceaușescu, fostul conducător comunist al României. Dacă în urmă cu mulți se strângeau des la mormântul fostului dictator zeci sau sute de români,

de la an la an numărul acestora se împuținează. Unii dintre ei au murit, iar cei care au mai rămas aproape că se pot număra pe degete.

Nostalgicii lui Ceaușescu, tot mai puțini
Nicolae Ceaușescu fusese în urmă cu câțiva ani considerat în continuare drept cel mai bun președinte al României

din istorie, însă percepția românilor s-a schimbat destul de mult în ultima vreme. Simpatizanții fostului președinte al țării

sunt organizați sub tutela lui Petre Ignatenco. Liderul nostalgicilor lui Ceaușescu merge aproape săptămânal la cimitirul Ghencea pentru a-l plânge pe fostul președinte.

„Astăzi se împlinesc 100 de ani de la naşterea eroului-martir Nicolae Ceauşescu şi am ţinut cu tot dinadinsul noi, membrii Partidului Comunist Român – Comitetul de Reorganizare, purtând titulatura de

Partidul Comunitar din România, să-l cinstim cum se cuvine, la locul său de naştere, aici, lângă acest «palat» care nu-i mult mai

mare decât bojdeuca lui Ion Creangă, în care familia Ceauşescu şi-a trăit traiul cu cei zece copii, Nicolae Ceauşescu fiind cel de-al treilea”, declarase Ignatenco în urmă cu un an, scrie libertatea.ro.
simpatizanți ai dictatorului!