Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de ploi torenţiale, intensificări ale vântului, căderi de grindină şi vijelii, pentru 31 de judeţe. Avertizarea intră în vigoare, sâmbătă, la ora 15.00, şi este valabilă până duminică dimineaţă, la ora 02.00, transmite News.ro.
”În după-amiaza zilei de sâmbătă (13 iunie) şi în prima parte a nopţii de sâmbătă spre duminică (13/14 iunie), în Moldova, Transilvania, Maramureş, nordul Crişanei local în Muntenia şi zonele de munte vor fi perioade cu averse torenţiale, grindină de dimensiuni medii şi mari, vijelii, intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 70-80 km/h) şi frecvente descărcări electrice”, au transmis, sâmbătă, meteorologii.
Potrivit acestora, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 l/mp şi pe arii restrânse 50-80 l/mp.
De asemenea, rămâne în vigare în continuare avertizarea cod galben valabilă pentru întreaga ţară, până luni, la ora 10.00.
Conform ANM, în restul ţării, va fi valabil un Cod Galben de instabilitate, ce va expira marţi, la ora 10.00.
„În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 40…60 l/mp”, menţionează sursa citată. În cursul săptămânii viitoare gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat în cea mai mare parte a ţării.