Anamaria Vasile

Horia Brenciu a vorbit despre mama biologică a băiețelui lui Toma. Cum i-a salvat viața micuțului

Horia Brenciu are o familie frumoasă fericită alături de partenera lui de viață, Alice. Însă, el a umit pe toată lumea în urmă cu patru ani când a anunțat că și-a mărit familia. Artistul a dezvăluit că el și Alice, părinții a trei fete, au adoptat și un băiețel, pe nume Toma.

Horia Brenciu şi Alice Dumitrescu s-au cunoscut în anii 90, pe vremea când erau colegi la celebra emisiune de la TVR, „Şcoala Vedetelor, şi formează un cuplu din 2006, iar în 2014 s-au căsătorit.

Aceştia mai aveau împreună o fetiţă, pe nume Mina, în vârstă de şapte ani, iar Alice Dumitrescu mai are două fiice din relaţii anterioare: Andreea, în vârstă de 28 de ani, din căsătoria cu fostul soţ, şi Maria, în vârstă de 20 ani, născută în urma unei scurte relaţii pe care mama sa a avut-o cu un coleg de breaslă, dar Horia le consideră fetele lui.

În 2016, l-au adoptat pe Toma, iar de atunci au simțit că familia lor este acum completă. Micuțul s-a încadrat foarte bine în familia lor.

„Toma este băiatul nostru (…). Este adevărat că nu l-a purtat Alice în burtă, însă este băiatul nostru din clipa în care a venit pe lume. Este o minune de copil, este inteligent, talentat la cântat şi la fotbal şi extrem de iubitor. Este dragostea noastră şi a tuturor celor care-l cunosc.

Dumnezeu este mare şi ne-a dat acest dar minunat, pe lângă celelalte trei fete. Mina şi Toma sunt de nedespărţit, iar Alice sta cu ei aprope tot timpul. Sunt un om bogat şi-i mulţumesc, din tot sufletul meu, lui Dumnezeu pentru comorile mele, a declarat fericit Horia Brenciu.

Îndrăgitul artist a dezvăluit într-un interviu acordat Eugeniei Vodă la TVR1 cum a decis să îl adopte pe Toma și practic cum i-a salvat viața.

„Auzisem de la nişte cunoştinţe de familie despre o tânără domnişoară care vrea să avorteze şi atunci am făcut toate demersurile. Am zis, ‘Nu-l avortează, îl vrem noi!’. Soţia mea a fost cu ea peste tot. Era minoră.

I-am asigurat toate elementele necesare unei naşteri normale. După ce a născut, Alice l-a adus acasă. Am făcut toate hârtiile necesare’, a dezvăluit Horia Brenciu la ‘Profesioniştii’

Mai mult pe libertateapentrufemei.ro

Loading...