Anamaria Vasile

Papuci frumoși de cameră tricotați dintr-un dreptunghi!

Cipicii se execută foarte simplu și rapid. Se tricotează cu 2 andrele. Acest model este perfect pentru începători și îl poate realiza oricine dorește. Noi am tricotat papuci pentru mărimea 37-39 (lungimea 29 cm, lățimea 19 cm), dar puteți face orice mărime, doar manevrați cu lungimea și lățimea dreptunghiului.

AVEȚI NEVOIE DE:

– fir de tricotat culoare bordo (fir A) 50 gr/125 m (lucrați într-un fir);

– fir de tricotat culoare roz (fir B) 100 gr/390 m (lucrați în 2 fire);

– andrele nr. 3,5;

– ac;

– croșetă.

PAȘI DE URMAT:

1. Montați 38 de ochiuri pe andrele (fir A).

2. Lucrați 8 rânduri în punct leneș (primul ochi nu se lucrează, toate ochiurile pe față, ochiul de margine pe dos).

3. Luați firul B și lucrați alte 8 rânduri în punct leneș (atunci când schimbați firul, primul ochi îl lucrați pe față).

4. Continuați să lucrați câte 8 rânduri de fiecare culoare, alternând firele, până obțineți lungimea necesară a dreptunghiului.

5. Închideți toate ochiurile și lăsați firul lung.

6. Iată cum arată trecerea de la o culoare la alta. Aceasta va fi marginea cipicilor, pe care o vom decora cu croșeta.

7. Prima fâșie de culoare bordo va fi vârful cipicului. Introduceți firul B în urechea acului și îl treceți prin ochiurile marginale.

8. Trageți firele, adunând ochiurile împreună, și legați strâns cu nod (aveți grijă să nu se rupă firele).

9. Pentru a fixa mai bine vârful, treceți din nou acul cu fir prin ochiuri și le strângeți strâns.

10. Întoarceți cipicul pe dos și coaseți marginea pe lungimea a 3 fâșii (aproximativ 7,5 cm), folosind orice metodă preferați (noi trecem acul prin ochiurile marginale de pe ambele părți). Tăiați firul.

11. Începeți să coaseți călcâiul cu firul roz păstrat mai devreme. Noi am lucrat cu 2 fire, dar coasem doar cu 1 fir, deci l-am tăiat scurt și l-am ascuns.

12. Coaseți călcâiul, la fel cum ați cusut cele 3 fâșii, dar nu până la sfârșit, lăsați liber aproximativ 1-1,5 cm.

13. Întoarceți cipicul pe față, scoateți acul cu fir și îl treceți prin ochiurile marginale în jurul găurii formate.

14. Trageți bine firul, scoateți acul pe dosul cipicului, fixați firul și îl tăiați.

15. Luați croșeta și firul A. Fixați-l.

16. Faceți 3 ochiuri de lanț și 1 picioruș orb în ochiul în care ați început să formați lanțul.

17. Lăsați liber 1 ochi marginal, introduceți croșeta peste 1 ochi, 1 picioruș orb, 3 ochiuri de lanț,1 picioruș orb în același ochi și 1 ochi de lanț.

18. Continuați să decorați astfel marginea cipicului: peste 1 ochi, 1 picioruș orb, 3 ochiuri de lanț,1 picioruș orb în același ochi și 1 ochi de lanț.

19. Realizați o floare decor: luați firul B și faceți un inel ca în imaginea de mai jos.

20. Scoateți firul de lucru pe sub inel și faceți 1 picioruș orb.

21. Apoi 3 ochiuri de lanț, 1 picioruș cu jeteu, 1 picioruș orb, 1 ochi de lanț, 1 picioruș orb.

22. Continuați: 1 picioruș cu jeteu, 1 picioruș orb, 1 ochi de lanț, 1 picioruș orb, până obțineți 5 petale.

23. Formați 2 ochiuri de lanț, 1 picioruș cu jeteu și 1 picioruș orb.

24. Apoi iarăși 5 petale din 3 ochiuri de lanț, 1 picioruș cu jeteu, 1 picioruș orb, 1 ochi de lanț, 1 picioruș orb.

25. Iată ce obțineți la final. Tăiați firul și îl trageți. Lucrarea se strânge într-o floare.

26. Scoateți unul din fire în partea opusă cu croșeta și fixați floarea de cipic, folosind cele 2 fire. Legați nod și ascundeți firele printre ochiuri.

27. Floare poate fi ornată cu o mărgică.

Loading...