Anamaria Vasile

Oana Radu, abuzată fizic și psihic de fostul iubit! A rupt tăcerea la câteva luni de la moartea lui

Oana Radu a vorbit pentru prima dată de relația cu fostul iubit, cel care s-a stins din viață în urmă cu câteva luni.

Oana Radu și-a refăcut viața la doar câteva luni după ce iubitul său a murit. Tânărul a fost incediat de un vecin și a murit din cauza rănilor, câteva săptămâni mai târziu. Artista a fost aspru judecată pentru faptul că și-a refăcut viața atât de curând, iar cântăreața face declarații incredibile despre cel cu care s-a iubit vreme de 3 ani.

Potrivit artistei, aceasta a înșelat-o de mai multe ori, iar acum după moarte a lăsat-o cu datorii imense. ”Nu vreau să vorbesc despre un om mort care nu se poate apăra ca să-mi iau eu mie apărarea.[…] Am ieșit din relația cu Alin cu datorii de trei miliarde. Nu mi-a fost atât de fidel cum mi-aș fi dorit să cred.”, a spus artista într-o emisiune tv.

Oana Radu susține că l-a iubit pe Alin și că relația lor a fost cât se poate de frumoasă, însă aceasta mai spune că a trecut și prin multe suferințe. „Eu în trei ani am trăit multe lucruri, atât fizic, cât și psihic”, a precizat cântăreața.

„Alin m-a făcut foarte fericită la început. Relația noastră a fost foarte frumoasă la început, s-a transformat apoi. N-a fost un om rău, n-a fost un tiran, dar au fost multe lucruri care pe mine m-au rănit”, a mai spus aceasta în emisiunea TV.

Loading...