Anamaria Vasile

Pleacă Andra de la „Românii au talent”? Cătălin Măruță a făcut anunțul oficial

După ce Andra a părăsit „Vocea României” de la Pro TV, au existat zvonuri că artista va părăsi și „Românii au talent”. Cătălin Măruță a lămurit situația.

„Să ştii că Andra munceşte mereu, a lansat piesa cu What’s Up, ‘Ţine-te bine’, are turneul ‘Tradiţional’, a fost la Mioveni, urmează concert pe 16 noiembrie la Craiova, cel de pe 1 decembrie, urmează alte spectacole, începe în octombrie preselecţiile şi filmările pentru ‘Românii au talent’, sunt multe de făcut”, a spus Cătălin Măruță potrivit click.ro.

Andra nu va pleca de la „Românii au talent”, iar în octombrie va începe filmările pentru sezonul 10.

Despre plecarea de la „Vocea României”, Andra a declarat că nu s-a regăsit și că ce se întâmpla la filmări o lăsa rece.

„Dragostea vieții mele rămâne emisiunea «Românii au talent». La «Vocea României» este competiția prea mare. Lupta pentru a câștiga, nu știu… Eu văd diferit lucrurile, m-aș fi așteptat să nu fie așa multă tensiune.

Se simțea între concurenți, antrenori… Nimic nu a fost regizat. Au fost supărări, eu sunt foarte pătimașă. Știu că anul trecut, deși aveam programată o vacanță, am renunțat la show pentru «Vocea României». Nu am plecat, s-au dus doar Cătălin și copiii”, spunea, la momentul respectiv, Andra Măruță.