Sunt foarte tânără și am toată viața înainte pentru a iubi, știu asta, dar trebuie neapărat să vă scriu povestea mea. Poate voi reuși să „salvez” vreo fată care crede că l-a apucat pe Dumnezeu de-un picior dacă îi acordă atenție… cel mai râvnit băiat! Asa cum am crezut eu…
Aveam paisprezece ani când m-am îndrăgostit prima oară. De un actor! Avusesem șansa să-l văd jucând la noi în oraș și i-am cerut un autograf pe un afiș cu o scenă din piesa respectivă de teatru, pe care mi l-am prins apoi în pioneze, dea-supra patului. — Ce-i cu boșorogul ăsta aici? m-a întrebat mama când a văzut afișul. — Cum poți să spui așa ceva? Nu vezi ce frumos este? i-am zis, supărată. — Uită-te ce pungi are sub ochi, e clar că le trage la măsea… Ne-am certat atunci la cuțite. Mama se măritase de tânără cu un bărbat frumos, poză, nu alta, dar care o părăsise după doar trei ani pentru o contabilă de la el de la serviciu. și de atunci, cum vedea un bărbat mai chipeș, făcea alergie și-l ponegrea în toate felurile. Poate că ar fi trebuit să trag și eu învățăminte din pățania mamei. Dar, știți cum e: până nu te lovești tu cu capul de pragul de sus, nu știi ce înseamnă necazul. Tot așa am făcut și eu. La douăzeci de ani, m-am îndrăgostit lulea de un coleg de facultate, Vlad, un tip splendid. Toate fetele eram nebune după el, dar ne ignora cu desăvârșire. Credeam că e o tactică de-a lui, ca să ne pună pe jar. Cu toate astea, am făcut un pariu: prima dintre noi care va reuși să-l scoată în oraș va beneficia de cursuri trase la xerox, gratuit, timp de un an.
Am trecut la atac, dar, după șase luni, rezultatul era zero pe toate fronturile. într-o zi însă, mi-a surâs tocmai mie norocul. Cel puțin, așa am crezut atunci. — Ai mei sărbătoresc douăzeci și cinci de ani de mariaj, ce zici, mă însoțești? Te avertizez din start că s-ar putea să te plictisești. A fost invitat tot neamul la noi acasă, mi-a zis Vlad, într-o pauză, când eram pe hol, la o țigară. Se apropiase de mine zâmbind și-mi spusese toate astea pe un ton normal, ca și cum mi-ar fi zis că afară e soare. — Dar de ce mă inviți tocmai pe mine? l-am întrebat, mușcându-mi buza de sus. — De ce? Pentru că te observ de ceva vreme și, din toate gâștele astea care tot rânjesc cum au ocazia, tu îmi pari cea mai cu capul pe umeri, cea mai matură. și… fiindcă-mi și placi. E suficient? Vin să te iau de acasă la ora șapte seara, da? — Nu, nu, m-am grăbit eu să-i spun. Mai bine ne întâlnim la colțul străzii…
Mi-era teamă că-l va vedea mama și că va face o criză, așa că am evitat întâlnirea dintre ei. La ora șapte, îl așteptam la colțul străzii. A fost punctual. Acasă la el, toate rudele lui s-au bulucit să mă cunoască. — Ia te uite, Vlad are o prietenă… în sfârșit! Că de când așteptăm momentul ăsta… a zis mătușa lui. — Ce vrea să zică? l-am întrebat eu pe Vlad. Până acum tu nu le-ai prezentat nicio fată? Vlad era cam încurcat. — Las-o în pace, n-o asculta, e bătrână și ea, ce vrei, e sclerozată! Cum să nu aduc acasă nicio fată, până acum? După ce am făcut cunoștință cu toate rudele lui, ne-am dus la el în cameră. Peste tot, pe pereți, erau numai postere cu mașini. Pe birou se afla, tot ca decor, un volan. Mi s-a părut interesantă camera, dar prea era un împătimit de mașini. — Mă așteptam să văd și eu fotografia unei tipe, a prietenei tale, de pildă, am zis eu, tatonând terenul.
— Vrei să știi dacă sunt liber, nu? m-a întrebat el, direct. — Da, ai ghicit. — Sunt liber. Tu? — și eu… — E perfect, ce zici? Putem forma o echipă. — Adică… Ce vrei să spui? — Că putem fi prieteni și, cine știe?!, poate chiar ne vom căsători. N-am zis nimic, m-am făcut că nu aud, dar inima-mi bătea cu atâta putere, că aveam impresia că-mi iese din piept. Am schimbat repede vorba. — Mergem în hol? în holul casei lui imense, căci am uitat să vă spun că avea un apartament uriaș, cu scară interioară, tocmai se dansa. Am dansat și noi. M-a ținut strâns în brațe, șoptindu-mi fel de fel de prostii la ureche. Râdeam de ne prăpădeam. — Formați o pereche frumoasă, mi-a zis mama lui. Cred că Vlad te iubește. Mă bucur că mi-a prezentat în sfârșit pe cine-va. știi, e foarte retras, nu iese cu fete… — Aha… — Ghicesc ironie în glasul tău și ai dreptate să te îndoiești. Dar îți garantez că e adevărat. Vlad nu iese cu fete, nu știu de ce. Stă toată ziua la calculator, cu fel de fel de jocuri cu mașini. Sau meșterește la rabla pe care i-a luat-o taică-său când a făcut douăzeci de ani. Ne-a întrerupt Vlad. — Ce faci, mamă, ai pus monopol pe prietena mea? Păi eu cu cine dansez? După petrecere, m-a condus acasă. La colțul străzii, a oprit mașina și, foarte se-rios, mi-a spus: — îți mulțumesc că i-ai suportat cu stoicism pe ai mei. Acum ești prietena mea oficială, nu-i așa? Am râs. — Da, sigur. Prietenia noastră a durat vreo două luni.
Mi-a plăcut. Mi s-a părut original atât modul lui de a face mărturisiri, cât și comportamentul bizar pe care-l adoptase. Puteam să jur atunci că nu sunt mulți băieți ca el. De ce vă spun asta? Pentru că, în aceste două luni, nu m-a luat niciodată de mână și nici nu m-a sărutat. Eu mă îndrăgostisem nebunește de el, îl visam, îmi venea să-l iau în brațe, să-l mângâi, să-l sărut, dar mi-era rușine să fac vreun gest, fiindcă mă gândeam că mă consideră doar o amică, o colegă, chiar dacă în realitate îmi declarase că mă place. Mergeam împreună la film, la petreceri, ne plimbam prin parc, dar atât. Mă gândeam că discuția aceea de la colțul blocului era doar o glumă, dar, cu toate astea, mă cam aprinsesem, mă lăsasem furată de val. Era limpede că, după cum se purta cu mine, nu eram decât o colegă. — Poate că se simte bine în compania ta, mi-a zis mătușa mea, care-mi era confidentă. Poate că, fiind un singuratic, așa cum zice mama lui, a găsit și el o persoană lângă care să se simtă bine. Mă gândesc că asta o fi, nu? Mici măcar ea nu-mi dădea speranțe, așa că mi-am spus că cel mai înțelept lucru era să-mi iau gândul de la el. Asta am și încercat să fac, când, într-o zi, pe nepusă masă, Vlad a venit într-un suflet la mine și m-a cerut de nevastă. — Adică, tu… și eu? am întrebat, neînțelegând o iotă din ceea ce-mi spusese. — Da, vreau să devii doamna Crețu. Ce părere ai? — Păi cum, ce părere? Da, sunt de acord… Atunci s-a apropiat de mine și m-a sărutat ușor pe obraz. — Mă bucur, a zis el. Vii în seara asta la noi la masă? Eram atât de orbită de neprevăzut, de dragoste, de bucurie, că nici nu mi-am dat seama cât de reținut a fost în purtare, cât de protocolar a fost în seara aceea. Am fost la ai lui, dar apoi a venit partea cea mai grea: să i-l prezint mamei. Când l-a văzut, ea s-a înverzit, nu alta. A scrâșnit din dinți și, în bucătărie, când m-a chemat să iau un platou, mi-a zis furioasă: — L-ai adus pe cipăndelul ăsta aici… Tu nu vezi că nu e decât fizicul de el? Nu-l vezi că parcă e statuie? Pe dinafară e frumos, dar cât de bine îl cunoști pe dinăuntru?
— Hai, mamă, că m-ai înnebunit cu obsesia ta, ce Dumnezeu! îl vezi tot timpul pe dracu’ sub chip de înger. Să știi că, orice ai face, n-o să renunț la Vlad. — Bine, să nu zici că nu te-am avertizat, a zis mama, acră. Să nu vii la mine cu un copil în brațe, să-mi spui că te-a părăsit pentru alta, că nici nu vreau să aud de așa ceva, m-ai înțeles? Ne-am căsătorit într-o zi de mai. A fost o nuntă foarte frumoasă, cu doi miri splendizi. Am dansat și am râs până au plecat ultimii invitați de la restaurant. Aveam emoții pentru ce avea să urmeze: prima noastră noapte de dragoste. Când am ajuns acasă la el, inima-mi bătea ca o tobă. Îl doream foarte tare, și asta fiindcă-l iubeam mult. M-am dezbrăcat încet, sperând ca el să vină să mă ajute, dar n-a făcut-o. Nu aveam curaj să mă întorc înspre el, să văd ce face, unde e, dar, când m-am întors, el era deja în pat, cu pătura trasă peste cap, întors cu fața la perete. — Noapte bună! mi-a spus. A fost o zi istovitoare pentru amândoi, sunt sigur… Mi s-a pus un nod în gât. M-am băgat lângă el în pat și am încercat să-l îmbrățișez. Mi-a luat mâna cu destulă blândețe, dar cu fermitate, și mi-a îndepărtat-o. — Mai vorbim mâine, da? Sunt frânt… Am adormit plângând.
Dar am încercat să-l înțeleg, zicându-mi că, poate, avea dreptate, poate așa era. Pentru un bărbat contează foarte mult să fie în formă, să nu se simtă obosit. Numai că nopțile treceau, și el nu dădea vreun semn că ar vrea să facem dragoste. De fiecare dată când încercam să mă apropii de el, îmi zicea că încă nu e pregătit. în rest, se purta frumos cu mine, dar fără gesturi afectuoase, doar așa, ca un camarad. — Nu-ți plac? l-am întrebat eu într-o seară, când am vrut să lămuresc lucrurile. Zi-mi atunci de ce m-ai luat de nevastă! Nu te înțeleg… — Ba da, îmi placi, ce-ți veni? Ce-i prostia asta, de unde ai mai scos-o? Doar că încă nu mă simt pregătit pentru dragostea trupească… — Adică… Tu nu mă dorești? — Ba da, cum să nu te doresc?! Doar că acum nu sunt pregătit… — Nu pricep… — O să-ți explic, poate, vreodată, te rog, crede-mă… Ai puțină răbdare, ai încredere în mine! O să vezi, totul o să fie bine… încă un pic de răbdare…
— Bine, am și răbdare, și încredere, dar promiți că o să-mi explici cauza? — Promit! Așa s-au scurs trei luni. Nimeni nu știa ce se petrece între noi, că eu, la trei luni după nuntă, încă mai eram virgină. Nici nu m-ar fi crezut cineva dacă i-aș fi spus asta. Singura persoană în fața căreia m-am destăinuit – căci simțeam nevoia să vorbesc cu cineva – a fost mătușa mea. Ea m-a ascultat fără să mă întrerupă, după care mi-a zis: — Poate o fi impotent, la asta te-ai gândit? N-ar fi mai bine să discuți cu el despre asta? Măcar știi la ce să te aștepți. — Da, ai dreptate. Chiar în seara asta o să mă lămuresc ce și cum. Când a venit seara și ne-am retras în camera noastră, l-am întrebat: — Vlad, tu ai vreo problemă fizică? Spune-mi, poate te ajut… — Ce problemă? Nu am niciuna! Dar nu vreau să discutăm acum despre asta. Te-am rugat să ai răbdare, de ce nu vrei să ai încredere în mine? M-a făcut să mă simt vinovată că deschisesem iarăși subiectul. Până am aflat răspunsul la întrebarea care mă frământa, au mai trecut două săptămâni. Era într-o joi. Vlad rămăsese acasă, spunând că-l doare capul, așa că m-am dus numai eu la cursuri. La ora două însă, profesorul cu care trebuia să facem patru ore de curs și seminar ne-a anunțat că trebuie să plece undeva, așa că m-am întors acasă mult mai devreme.
Am ajuns, am intrat și am început să urc scările. Zgomote ciudate m-au făcut însă să mă opresc și să ciulesc urechile. Când mi-am dat seama ce înseamnă, am năvălit în cameră. și acolo, surpriză: Vlad făcea dragoste cu un tip! Când mi-am regăsit cuvintele, am început să urlu: — Nenorocitule, acum înțeleg tot! Acum înțeleg de ce nu te atingeai de mine! Fiindcă ești homosexual! — Mirela, pot să-ți explic, a zis el trăgându-și repede pantalonii și alergând după mine pe scări. M-a apucat de braț, țintuindu-mă locului. — Lasă-mă-n pace, nu mă atinge! — Potolește-te și ascultă-mă! — Ce să ascult?! Dă-mi drumul! Mi-e clar totul, ce să mai discutăm?! Am ieșit din casă, plângând. Mi-era silă de tot, de lume, îmi venea să vărs, să mor. Nu-mi venea să cred că scena pe care-o văzusem era reală. M-am dus la mătușa mea, căreia i-am spus tot ce văzusem. — Nenorocitul! a zis ea, oripilată. Seara, Vlad a venit după mine. A insistat să-mi vorbească și, într-un târziu, am acceptat. Mai mult ca să lămurim totul, să terminăm odată bâlciul. — știi, acum mă bucur că nu m-ai atins niciodată, mi-ar fi fost silă de mine dacă aș fi știut că te culci cu bărbați, i-am zis eu, privindu-l drept în ochi, cu ură. — Iartă-mă, nu am vrut să-ți fac rău… De-asta nici nu m-am atins de tine. — Nu înțeleg nici acum de ce te-ai însurat cu mine! — Fiindcă trebuia să fiu și eu în rândul lumii. Trebuia să am o nevastă. Ai mei intraseră la bănuieli și începuseră să mă taie de la porția de bani. — și de ce m-ai ales pe mine? De ce n-ai ales pe altcineva? — Așa s-a nimerit. N-a fost nimic personal, crede-mă. Acum știu că mă urăști, ai tot dreptul. Dar te rog să nu spui nimănui ce-ai văzut. îți dau ce vrei, cât vrei… Căzuse în genunchi și mă implora. — Mi-e silă de tine, nu vreau să te mai văd! Asta a fost acum trei luni. N-am zis nimănui nimic, dar îl las să trăiască așa, cu teamă. Atâta satisfacție să am și eu după cât am suferit pentru dezamăgirea mea. N-o să declar motivul adevărat nici la tribunal, nici la divorț. Eu o să-mi văd de viață, o să încerc să-mi revin, dar, de data asta, n-o să mă mai uit după bărbați frumoși la trup și urâți pe dinăuntru. Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.