Anamaria Vasile

Luminiței Anghel i s-a făcut dreptate. Ce s-a ales de Angelica, mama naturală a fetiței pe care o adoptase artista

Angelica, mama naturală a fetiței pe care Luminița Anghel a încercat din răsputeri să o salveze de la o viață de chinuri, a ajuns din ce în ce mai rău. Femeia trăiește de pe o zi pe alta.

Angelica Constantin trăiește în sărăcie

Angelica, mama naturală a Măriucăi, a fost surprisă recent într-o stație de tramvai din zona Unirii. Aceasta se afla alături de fiul său. Neglijența dăinuia peste imaginea de familie fericită pe care Angelica o susținea sus și tare în diverse emisiuni de televiziune. Aceasta a putut fi văzută zile la rând, în aceeași zonă, cu aceleași haine, cărând de câteva plase în care ține îmbrăcăminte.

Colac peste pupăză, după câteva clipe după ce fiul se distanțase de ea, l-a chemat pe copil : ” Vino la mama, handicapatule!” Femeia s-a străduit foarte mult să lupte cu realitate, încercând să pară că are condițiile necesare pentru a o readuce pe Măriuca acasă și că fetița este mai mult decât binevenită în sânul familiei care o iubește până la cer și înapoi.

Mama naturala a fetei pe care o adoptase Luminita Anghel

La un moment dat, Angelica nu s-a sfiit să ceară țigări de la trecători, pentru a-și stăpâni pofta de tutun, chiar dacă alături de ea se afla minorul pe care îl are în grijă.

Angelica Constantin, cerand tigari de la trecatori

Angelica, mama naturală a fetiței pe care o adoptase Luminița Anghel:”Întreabă de Luminița”

Scandalul dintre Angelica și Luminița Anghel a ținut o bună bucată de vreme prima paginilor. Cunoscuta interpretă și-a dorit din toată inima ca Măriuca, fetița Angelicăi, să aibă un cămin și o familie. Din păcate, scandalul imens produs chiar de mama ei naturală au adus-o în punctul din care plecase, din nou în centrul de plasament. În cele din urmă, Luminița Anghel a renunțat la adopția micuței.

În prezent, Măriuca are 12 ani, este foarte deșteapă, se bucură de copilărie, dar se află tot departe de iubirea unei familii. “Într-un centru de plasament este. O văd de două ori pe lună, draga de ea. Are 12 ani și vorbește 4 limbi străine. E un copil bun, frumos și deștept. Da! Întreabă (n.r.: răspunsul oferit la întrebarea: «Măriuca întreabă de Luminița Anghel?»)! Și o iubește și acum și îmi pare bine! Îmi spune: Mami, sunt puțin supărată pe ține. Dacă mă lăsai la Luminița Anghel ajungeam o vedetă și o artistă, pentru că eu vreau să fiu artistă. Rău ai făcut că nu m-ai lăsat!”, a mai povestit Angelica Constantin, relatează wowbiz.ro.