Anamaria Vasile

Toaleta publica din Romania care valoareaza cat un apartament

În România, nu tragi apa prea des, dar când o faci, trebuie să te asiguri că-n joc sunt bani publici. Căci, într-o țară în care zeci de mii de elevi merg la haznaua din fundul curții,  canalizarea este un vis îndepărtat pentru cei mai mulți români care nu s-au născut la oraș, unii primari dau zeci de mii de euro pe toalete publice. Și, dacă nu mă crezi, atunci poate ar trebui să încerci WC-urile OZN de 50 000 de euro/bucata, apărute anul trecut într-un parc din Constanța, ori toaletele automate de 30 000 de euro/bucata din Iași. Cu ultimele s-ar putea să nu ai noroc, că mai stau închise din cauza lipsei dezinfectanților. Aparent, cine le-a construit crede că trebuie să ai bani și de curățenie, dacă arunci atâta cash pe un WC.

Dar aici vorbesc de metropole ale țării, unde e mai lesne de înțeles nevoia de o pișare în spațiul public. Sigur, nu trebuie să o faci neapărat într-un loc care costă cât un apartament, dar asta e o altă discuție.

În ultima lună, o toaletă a pus Huedin pe agenda mass-media. Cu zece mii de locuitori și fără acces la rețeaua de gaze, cel mai mic oraș clujean s-a ales cu o toaletă publică de 120 de mii de euro. Și pentru atingerea dozei recomandate de absurd românesc, buda publică a fost inaugurată, la începutul lunii mai, de un grup de politicieni liberali, în frunte cu Daniel Buda, președintele PNL Cluj.

De atunci a trecut o lună, nu fără incidente, iar peste trei mii de oameni au trecut pragul WC-ului din Huedin, așa cum mi-a confirmat primarul Mircea Moroșan (PNL). În acest ritm, autoritățile locale au nevoie de vreo 15 ani ca să își recupereze investiția inițială, având în vedere că o utilizare costă un leu.

Totuși, matematica asta simplă nu mi-a potolit curiozitatea de a încerca pe propria piele toaleta publică de 120 de mii de euro.

Înainte să te ușurezi în centru, poți să faci asta pe gratis la Gara Huedin
„Este singurul WC public din oraș, aveam mare nevoie”, spunea primarul la începutul lunii mai, când presa și rivalii politici l-au ars după marea inaugurare a toaletei din Huedin. Cu acest gând în cap am plecat și eu la drum spre orășelul din inima Ardealului.

Ajunsă-n oraș cu vezica plină după un drum de-o oră cu acceleratul de dimineață Cluj-Oradea, spre surprindere mea am dat de un WC în incinta Gării Huedin. Pe scurt: două vase de toaletă, o baterie montată prost, dar cu detector de mișcare, și hârtie igienică roz, care-ți trezește toate amintirile din copilăria nouăzecistă. Nu-i lux, dar arată mai bine decât toaletele din Gara de Nord.

Deci, mitul singurei toalete publice a fost spulberat chiar la poarta de intrare în oraș. Aici poți să te ușurezi oricând în intervalul orar 5.00 – 23.00, cât timp este deschisă gara. Adică cu șase ore mai mult decât programul de funcționare a falnicului WC din centru. Nu te controlează nimeni la bilet, că oricum nu-s prea mulți angajați la CFR Huedin. Și nici nu poți să spui că-i departe de centru, o plimbare de șapte minute pe lângă Crișul Repede. Lejer, cât să te țină vezica!

În ziua de târg nu-i așa ușor să dai de un WC

Am plecat spre centru în căutarea minunii, pe care știam că trebuie să o găsesc undeva lângă Biserica Reformată. Dar cum am nimerit chiar în ziua săptămânală de târg, tarabele comercianților veniți din toată Țara Călatei ascundeau singura toaletă publică din Huedin.

M-am învârtit cât m-am învârtit cu o presiune teribilă în zona abdominală. Deși o duc bine la orientare, am zis că nevoia cere să apelez la înțelepciunea localnicilor. Dar nici ei nu au reușit să mă călăuzească.

„Domnișoară, eu nu știu unde e toaleta asta de care vorbiți. Dacă fac așa un tur de orizont, nu e. Păcat că nu au făcut-o acolo unde e nevoie de ea, aici, în parc”, mi-a spus un bătrân, pe care l-am găsit odihnindu-se în Parcul Central din Huedin, adică la mai puțin de 50 de metri de WC.

Nu primesc răspuns la întrebarea mea nici în târgul de lângă Biserica Reformată. Aici, un bărbat care strânge donații îmi spune că pot să-mi rezolv nevoile fiziologice în clădirea Primăriei.

„Acolo e o toaletă și e pe gratis. Eu acolo merg. Ce toaletă publică, eu nu știu de așa ceva. Poate o fi pe aci, dar, stați, că nu aveți pe unde să treceți. Servus, unde e toaleta?”, îl întreabă el pe un comerciant care-și scoate marfa din dubă. După atâtea necunoscute, domnu’ mă împinge pe un culoar strâmt dintre două tarabe cu tricouri și geci de piele, în spatele cărora se ascunde și toaleta publică a orașului Huedin.

„Mergeți, că-i calitate. Și eu aș fi băgat bani în așa ceva dacă aveam 70 de mii de euro. Doamne ajută!”, îmi urează ardeleanul în timp ce-și deschide brațele în întâmpinarea WC-ului.

La 120 de mii de euro primești hârtie igienică cu două straturi

Din exterior nu-i deloc o construcție impresionantă. Doar o scară spre subteran, cu două semne mici care atârnă deasupra și care te anunță că ai de-a face cu „TOILETS”.

„Noaptea se vede și semnul pe care scrie că e WC. Da’ ziua, nu prea. Trebuia ceva mai lung. Părerea mea e că ar mai trebui să pună și aici în față. Acum, ei știu”, îmi spune taxatoarea toaletei, care mă coboară până în biroul de tăiat bilete. Nu pot să intru până nu-mi taie bilet de un leu, că la sfârșit de zi trebuia să predea banii la Primărie.

Pe lângă cămăruța asta, toaleta publică este dotată cu grupuri sanitare pentru bărbați, femei și persoane cu dizabilități. Asta înseamnă nouă cabine cu toalete și trei pisoare. Pe lângă astea, mai există și o cameră pentru mamă și copil, plus o altă încăpere pentru depozitarea materialelor de curățat. O minune de 153 de metri pătrați. Eu încerc doar oferta pentru femei singure, adică un grup sanitar cu cinci toalete și trei chiuvete. Curat și prospețime. Hârtie igienică de calitate, albă și cu două straturi, de s-ar revolta ecologiștii. Pe chiuvete găsești chiar și etichetele din fabrică, ca să știi că toate lucrurile sunt noi-nouțe.

Toaleta a băgat vrajbă între consilierii primăriei

Nu-i lux, dar trebuie să zic că nu am avut de ceva vreme o experiență atât de plăcută într-o toaletă publică. Mă uit și pe tavan după urme de igrasie, fiindcă mândria orașului a fost inundată la nici două săptămâni de la inaugurare, când ploile abundente s-au infiltrat până-n subteran. Dar nu văd nimic. Primarul mi-a spus că constructorii și-au corectat neajunsurile și oricum „toate orașele din țara asta au inundații când plouă mult”.

„Apa ajunge în subsol și atunci când plouă în București. Am văzut la televizor”, mi-a explicat Mircea Moroșan.

Nu te pui cu natura oricât de nouă e construcția.

Nu-i atât de convins de treaba asta însă Horea Dorin Matiș, consilier local independent din Huedin. Deși a votat alocarea bugetară pentru construirea toaletei, asemenea tuturor consilierilor, se declară dezamăgit de cum au ieșit lucrurile.

„Există într-adevăr o problemă cu lucrările, că s-au grăbit, nu au așteptat destul timp între montarea membranei exterioare și lucrările din interior. Sunt dezamăgit. Costuri ridicate pentru ceva ce nu este de calitate. Dacă stătea dirigintele de șantier, eu nu cred că se muncea așa cum s-a muncit. Eu sper să vină firma să rezolve problemele care sunt. Că ei pot să schimbe plafonul, dar problema e structurală, părerea mea”, mi-a spus Matiș.

Am încercat să dau și de consilierii locali de la PSD, dar s-au dovedit de negăsit. Deși amândoi au votat alocarea bugetară de 120 de mii de euro pentru construirea toaletei publice, ulterior, președintele PSD Cluj, Horia Nasra, s-a folosit de această construcție pentru a-l ataca pe primarul liberal al Huedinului.

L-am întrebat pe consilierul pesedist Marius Fărkaș de ce a votat pentru un proiect atacat ulterior chiar de șefii săi de la partid. S-a scuzat că e la volan în drum spre Cluj și mă sună imediat. Nu mi-a mai răspuns la telefon în următoarele trei zile.

Măcar nu se mai pișă lumea la Primărie

Mă întorc însă la toaleta mai scumpă ca un apartament în Cluj, dar și mai spațioasă, ce-i drept, ca unele dintre locuințele-cușcă din Silicon Valley-ul autohton.

Femeia care percepe taxa îmi spune că era mare nevoie de o toaletă publică în oraș, că oamenii se duceau până acum să-și facă nevoile în clădirea Primăriei. Iar așa ceva nu se cade. Și cei care se lamentează că a costat 120 de mii de euro sunt oameni răi, că „nici nu se putea să intre atâția bani aici”.

Cum prețul real al construcției pare să fie motiv de dispută, l-am întrebat și pe primar. Pe toată tărășenia a dat într-adevăr 120 de mii de euro, dar asta pentru că a trebuit să plătească avize, proiectare, diriginte de șantier și TVA. Cât despre construcția în sine, prețul nu a depășit 65 300 de euro. Susține că banii sunt dintr-un excedent bugetar pe anul 2017 și a decis să-i cheltuiască pe o toaletă publică, ca să nu se întoarcă la Guvern.

„De-a lungul timpului, în fiecare an am avut bani rămași din execuție. Dar Guvernul ne-a luat din ce am economisit. Așa că am decis să facem o investiție mai mare. Acum, doar chestia aia pentru persoane cu dizabilități a înghițit mulți bani”, mi-a spus Moroșan.

„Chestia” este un elevator pentru persoane cu dizabilități, montat în dreptul scării de acces în WC. E încă în husa, iar taxatoarea recunoaște că nu l-a folosit niciodată.

Stau vreo jumătate de oră în față și număr vreo 20 de persoane care coboară să se ușureze. E și zi de târg, dar pe aici trec și autocare cu turiști maghiari, care vin să vadă Biserica Reformată. „Vin, vin turiști. Să știi că vine foarte multă lume din Budapesta. Vin două-trei autobuze, în weekend, dar mai vin și în cursul săptămânii. Indiferent că e luni ori marți. Vin aici la biserică, se mai uită, fac poze”, îmi povestește femeia.

Apoi se întoarce către arsenalul de curățenie și mi-l prezintă mândră: mănuși groase, parfum pentru mirosuri neplăcute, Domestos.

Experiența inedită a ușurării pe 120 de mii de euro e tăiată scurt în fața toaletei publice, unde, din când în când, mai vezi câte un bărbat care-și trage nădragii în jos ca să probeze o pereche nouă de pantaloni de pe tarabe. Poate însă că turiștii apreciază picătura de balcanism din tabloul ăsta, mai ales marțea, când e zi de târg, nu de Control. Deși, bărbați cu nădragii în vine am văzut și pe Constantin Mille.

În restul zilelor, nu se înghesuie lumea la toaleta publică, recunoaște primarul, însă crede că era nevoie de acest spațiu pentru zilele de târg și sărbătoare.

Eu am lăsat în urmă orașul cu toaleta sa de lux, care a devenit motiv de mândrie pentru localnicii cu care am vorbit. Acum nu o să mai meargă nimeni să se ușureze în clădirea Primăriei, dar cei aproape zece mii de locuitori vor continua să gătească la butelie, că gaz încă nu s-a tras la Huedin, deși speranțele au crescut anul ăsta.

SURSA: VICE.COM