Anamaria Vasile

Gemenele de la Indiggo țin cursuri de pictat haine și de dans din buric, în America

Gemenele de la Indiggo tot mai speră să dea lovitura în America, la New York, deși încearcă deja, fără succes, de 10 ani să demonstreze că au talent. Între timp, câștigă bani ținând tot felul de cursuri.

Gabriela și Mihaela Modorcea, 33 de ani, fetele scriitorului Grid Modorcea, îi învață pe americani cum să-și transforme hainele în obiecte de artă, prin intermediul unor cursuri de pictură pe articole de îmbrăcăminte. Clasa e găzduită de un magazin cu profil meșteșugăresc din inima New York-ului, orașul în care gemenele s-au stabilit cu mama lor.

Atelierul este intitulat ”Vopseaua și transformarea îmbrăcăminții în artă” și îi obișnuiește pe cei înscriși cu motivele tradiționale românești, dar și cu pictura suprarealistă. În paralel, fetele predau un amestec de dans oriental și dans modern, intitulat ”hip-hop belly dance”

Cam așa fac ele bani, după ce încercarea de a deveni faimoase ca actrițe și cântărețe a eșuat. La spectacolul muzical în care joacă, făcut după o nuvelă semnată de mama lor, Mihaela Modorcea, și intitulat ”Wicked Clone (How to Deal with the Evil)”, nu a apărut, cum sperau ele, nici un regizor mare, care să rămână uimit de talentul lor și să le ducă show-ul direct pe Broadway.

Loading...