Anamaria Vasile

5 idei pentru crearea capodoperelor culinare de la un cunoscut chef

Organizarea, inventivitatea si relaxarea. Sunt ingredientele pe care Gordon Ramsay crede ca trebuie sa le ai in bucataria ta ca sa reusesti sa impresionezi chiar si cu cea mai simpla cina.

Gordon Ramsay nu renunta la ingredientele de calitate chiar si cand gateste acasa pentru familie sau prieteni, dar spune ca stiul sau e mai relxat si ca aceia care se asteapta sa vada farfurii demne de stele Michelin vor fi dezamagiti.

Fii organizat. Dupa o viata petrecuta in bucatarii celebre, Gordon Ramsay spune ca asta e o regula de aur. Scoate-ti toate ingredientele, pregateste-ti legumele, pune toate oalele la indemana. Nu numai ca vei fi mai eficient, dar vei fi si mai relaxat si vei putea sa face ordine mai rapid cand termini de gatit.

Schimba ceva! Mancarurile si meniurile de acasa sunt construite in jurul felurilor clasice, dar sa gatesti la infinit aceleasi retete poate fi plictisitor. Adapteaza, reinventeaza, regaseste latura interesanta pentru felurile de mancare preferate ale familiei. Inspira-te din bucatariile lumii pentru a aduce un suflu nou bucatariei tale.

Indrazneste si foloseste la maximum aromele ingredientelor tale. Gordon Ramsay spune ca bucatarii amatori se feresc fara motiv de condimente si nu sunt increzatori atunci cand trebuie sa lucreze cu focul. Incinge-ti tigaia si rumeneste fara teama carnea sau legumele.

Pune condimentele de la inceput si gusta pe parcurs ca sa simti cand e nevoie de mai mult sau daca e cazul sa te opresti.

Fii realist! Nu te visa maestru daca esti abia incepator. Alege meniuri pe care sa fii in stare sa le prepari de la cap la coada fara sa te epuizezi. Nu e nevoie sa jonglezi cu doua tigai in acelasi timp si nici sa pregatesti o budinca in aceeasi seara dupa ce te-ai intors de la serviciu.

Relaxeaza-te pentru ca daca te gandesti permanent ca ceva nu va iesi bine, sansele sunt sa se intample. Retetele pe care le folosesti sunt doar un ghid si daca ai ratat un condiment sau ai adaugat prea mult din altul nu va fi o catastrofa. Si bazeaza-te pe toate mainile pe care le ai la dispozitie: de la copii la prieteni.

Loading...