Medicul si prezentatoarea tv Oana Cuzino pare ca a gasit elixirul tineretii si frumusetii vesnice. Medicina a ajutat-o foarte mult, deoarece e specializata in ramura geriatriei, cea care studiaza si trateaza bolile batranetii. La 45 de ani, Oana Cuzino impartaseste secretul ei:
“Am renuntat la zahar. Zaharul influenteaza hormonul de crestere si nu este indicat sa il consumam mult. Nu mananc deloc fast food pentru ca, facand facultatea de medicina, stiu ce efecte are asupra corpului. Uneori imi este pofta de inghetata pentru ca este desertul care ingrasa cel mai putin, mai ales daca este facuta in casa”, a declarat vedeta la o emisiune TV.
Ce este zahărul şi de ce este el o toxină?
Lustig spune că zahărul este o „toxină cronică”. „Există trei tipuri de toxine. Primul e dat de substanţele precum cianura, care sunt letale pentru oameni într-o concentraţie de o parte la un milion. Arsenicul şi plumbul reprezintă al doilea tip şi ucid atunci când reprezintă 30-50 de părţi la un milion.
Cel de-al treilea tip, anume toxinele cronice, este reprezentat de acele substanţe care devin letale la concentraţii de câteva mii de părţi per milion. Printre acestea se numără vitamina A, vitamina D, fierul şi fructoza”, explică el.
Un alt lucru important pe care Lustig vrea să-l clarifice este faptul că prin „zahăr” se referă atât la sucroză (adică zahărul alb şi brun obţinut din trestie de zahăr şi din sfeclă) cât şi la siropul de fructoză obţinut din porumb. „Sirop de fructoză din porumb, zahăr, nu-i nicio diferenţă. Ambele sunt la fel de nocive, la fel de otrăvitoare”, spune Lustig.
Zahărul rafinat (sucroza) este format dintr-o moleculă de glucoză şi o moleculă de fructoză, amestecul fiind astfel 50%-50%. În cazul siropului de fructoză din porumb, fructoza reprezintă 55% din amestec, iar glucoza 45%.
Fructoza este aproape de două ori mai dulce decât glucoza, fiind elementul care diferenţiază zahărul de celelalte mâncăruri bogate în carbohidraţi, precum pâinea sau cartofii. Cu cât o substanţă conţine mai multă fructoză, cu atât va fi mai dulce.
Lustig explică faptul că în corpul nostru cele două substanţe sunt metabolizate diferit, cu efecte diferite. Primul lucru pe care doreşte să-l clarifice în ceea ce priveşte zahărul este faptul că nu contează că zahărul constituie „calorii goale”. „Nu are nimic de-a face cu caloriile. Zahărul este o otravă în sine”, afirmă el.
„Din punctul meu de vedere, am ajuns să avem aceste probleme pentru că lumea consideră că toate caloriile sunt egale. Dacă toate caloriile au acelaşi efect, atunci soluţia este să mâncăm mai puţin şi să facem mai mult sport. Doar că asta nu merge.
Iar motivul pentru care nu merge este acela că fructoza este mai toxică decât echivalentul său caloric. Dacă mănânci 100 de calorii din fructoză, efectul va fi mult mai nociv decât dacă ai consuma aceleaşi 100 de calorii din glucoză”, spune Lustig.
Aşadar, efectul a 100 de calorii de glucoză nu este acelaşi cu cel produs de 100 de calorii din zahăr. Glucoza este metabolizată de fiecare celulă din corpul nostru, în timp ce fructoza este metabolizată în mare parte de către ficat.
Un alt aspect important este viteza cu care sunt consumate aceste calorii. Spre exemplu, dacă zahărul este consumat în formă lichidă, va ajunge în ficat o cantitate mai mare de fructoză într-un interval mic de timp, ceea ce va influenţa modul în care aceasta este metabolizată.
Experimentele efectuate pe animale au arătat că atunci când acestea consumă o cantitate mare de fructoză într-un timp foarte scurt (lucru uşor de realizat cu ajutorul lichidelor), ficatul va transforma fructoza în grăsime. Acest lucru facilitează apariţiei rezistenţei la insulină, recunoscută astăzi ca fiind principala cauză a obezităţii, a diabetului de tip 2 şi a afecţiunilor cardiace.
De-a lungul istoriei omenirii, fructoza a reprezentat o hrană sănătoasă şi sigură. „Până acum, consumam fructoză în cantităţi mici, din fructe, care conţin fibre ce încetinesc absorbţia şi se consumă mai lent din cauza texturii. Acum, însă, putem produce zahăr şi sirop de fructoză ieftin, astfel că putem consuma cantităţi imense”, explică Lustig. Iar acest lucru ne omoară.
Unul dintre primii oameni care au observat efectul nociv al zahărului a fost Frederick Banting, distins cu premiul Nobel în 1923 pentru descoperirea insulinei. Banting suspecta că zahărul provoacă diabet, deoarece această boală era extrem de rară în cadrul populaţiilor care nu consumau zahăr şi foarte răspândită în acelea în care zahărul făcea parte din dieta zilnică.
