Anamaria Vasile

Sfatul psihologilor: „încetează să-ți mai pese de ce ceea ce cred altii despre tine”

De foarte multe ori dai importanță părerile societății despre ceea ce faci. Așteptând de fiecare dată să primești o apreciere de la cei din jur, te vei pierde într-o bună zi.

„Prea repede te-ai căsătorit” sau „E timpul să faci copii”, „Acest lucru nu e pentru tine” – ai auzit aceste fraze, nu-i așa? Nici nu ne dăm seama cum am ajuns să trăim viața cuiva.

Iată 10 motive pentru care ar trebui să încetezi să-ți mai pese de ce cred cei din jurul tău:

1. Vei trăi după propriile reguli. De la început vei face ceea ce îți aduce satisfacție în special ție, dar nu familiei tale sau prietenilor. Evenimentele care se vor întâmpla vor scoate în evidență personalitatea ta, dar nu faptul că faci tot posibilul să fii cuiva pe plac.

2. Vei deveni mai curajos. Îți amintești toate acele momente de îndoială și frică atunci când luai vreo decizie? Dacă nu te vei gândi la ceea ce vor spune ceilalți, atunci deciziile vor fi mai ușor de luat.

3. Vei atrage persoanele potrivite. Un prieten adevărat este cel care nu te judecă, chiar dacă părerile voastre nu coincid. Cel pentru care contezi cu adevărat și care niciodată nu va renunța să te susțină doar din cauza că nu e de acord cu tine. Vor dispărea oameni din viața ta.

4. Vei realiza influența negativă pe care o au alți oameni asupra ta. Atunci când acorzi prea multă atenție părerilor celorlalți, încetezi să te asculți pe tine și să înțelegi ce simți. Prin urmare, cineva poate să te convingă să faci ceea ce îți aduce insatisfacție.

5. Vei înceta să cauți de fiecare dată argumente. Viața ta se va schimba radical atunci când vei înțelege că o decizie nu poate corectă sau incorectă, ci că ea este decizia ta.

6. Vei avea mai multe șanse să reușești. Atunci când nu îți este frică să riști, când cu adevărat îți place stilul de viață, atunci trăiești cu adevărat. Vei avea mai mult entuziasm și astfel succesul îți este garantat.

7. Nimeni nu va reuși să te indispună. Oamenilor le va fi mai greu să întristeze prin intermediul comentariilor lor. Dacă poți să te protejezi de această critică distructivă, de ce să nu o faci?

8. Vei fi mai liber. Atunci când cauți sfaturi de la mai multe persoane, trăiești o viață străină. Vei observa cum vei deveni mai liber atunci când te vei elibera de aceste „sfaturi”.

9. Vei începe să-ți schimbi viața. Îți va fi mai ușor să-ți găsești drumul în viață și să îți realizezi visele. Odată ce vei ieși din zona de confort, vei descoperi lucruri noi atât în tine cât și în lumea din jurul tău.

10. Vei înțelege că, de fapt, celor din jur nu le pasă. Până la urmă vei înțelege că oamenii din jurul tău au viața lor pe care o controlează și nu sunt interesați de a ta. Așa că puține sunt șansele ca sfaturile lor să fie efective. Va trebui să îi identifici pe cei care cu adevărat le pasă de tine.