Anamaria Vasile

Un bărbat a lăsat 11 milioane de dolari copiilor săraci. Toată lumea spunea că e zgârcit

Alan Naim, un bărbat în vârstă de 63 de ani din Seattle, cunoscut de apropiați ca fiind un om zgârcit, a surprins pe toată lumea după deces.

Astfel, testamentul acestuia a scos la iveală că strânsese, de-a lungul vieții, 11 milioane de dolari, pe care i-a donat organizațiilor caritabile.

Naim a lucrat ca asistent social, după ce a renunțat la o carieră în domeniul bancar. Nu s-a căsătorit și nu a avut copii, însă copiii au jucat mereu un rol important. Astfel, a fost asistent maternal pentru mai mulți copii și și-a îngrijit fratele cu dizabilități, pe Daniel.

„Era un angajat respectat și dedicat muncii sale”, a declarat Debra Johnson, purtător de cuânt al Departamentului pentru Copii, Tinerei și Familii, pentru CNN.

Prietena sa Sashi Karan, cu care a lucrat la o bancă în anii ’80, a povestit că Alan era genul de om care „să strângă banii.”

„Era genul de persoană care nu putea cheltui bani. Îi strângea și îi punea de-o parte. Cred că a știut întotdeauna că își va lăsa averea organizațiilor caritabile”, a spus Sashi Karan.

Bărbatul primise o avere semnificativă atunci când tatăl său a murit, dar de-a lungul vieții a devenit un fel de hobby pentru el să economisească.

„Era un fel de joc pentru el să economisească banii. Se lăuda că a trecut o zi întreagă fără să risipească un bănuț”, a mai spus prietena sa.

Cu toate acestea, Alan avea o pasiune: mașinile. Astfel, când fratele său a murit, bărbatul și-a luat o mașină sport. Însă nu un Mustang, un Corvette sau un Porche, deși și-ar fi permis. Ar fi vrut călătorească sau să își ia o casă, însă a fost diagnosticat cu cancer. În acel moment, a început să caute organizații aritabile cărora să le lase averea sa.

Unul dintre ONG-urile care a beneficiat de pe urma averii lui Alan se ocupă de bebeluși dependenți de opioide. „Suntem recunoscători lui Alan, nu doar pentru moștenirea sa, ci și pentru viața devotată copiilor”.