Un copil de 7 ani i-a trimis o scrisoare în Rai tatălui său. Raspunsul emotionant al Postei a devenit VIRAL pe internet
Un băiețel de 7 ani pe nume Jase Hyndman i-a trimis tatălui său o scrisoare în Rai. Băiețelul și-a pierdut tatăl acum 4 ani și de atunci încearcă să îi sărbătorească în fecare an ziua de naștere, care era în luna noiembrie. Jase Hyndman a impresionat poșta din Marea Britanie Jase Hydman a decis să îi trimită tatălui său o felicitare.
Pe plic nu era trecută nicio adresă, ci doar câteva cuvinte ale băiețelului: „Domnule poștaș, poți să-i duci asta lui tati în Rai, de ziua lui?”. Impresionat de gestul băiețelului, Sean Miligan (managerul companiei) i-a răspuns personal lui Jase: „În timpul expedierii scrisorii tale, am devenit conștienți de câteva pericole. Așa că am vrut să profit de această ocazie și să-ți spun cum am reușit să ducem cu succes în Rai scrisoarea pentru tatăl tău.
A fost o provocare dificilă, pentru că am fost nevoiți să evităm stele și alte obiecte galactice în drumul spre Rai. Însă poți să fii liniștit că această scrisoare foarte importantă a fost expediată cu succes. Prioritatea Royal Mail (n.r. – Poșta Regală Britanică) este să expediem în siguranță corespondența voastră, care este foarte importantă. Personal, voi face tot ce-mi stă în putere să mă asigur că scrisorile voastre vor ajunge cu succes în Rai”, a scris acesta.
7 yo Jase Hyndman sent a birthday card to his dad "in heaven" received a touching letter from @RoyalMail to say it had been delivered safely despite the "difficult" journey. – Bravo!
Read here with tissue in hand https://t.co/XGVcbX2tgx#makeadifference pic.twitter.com/NqpivDI5oH— PostEurop (@PostEurop) November 30, 2018
Băiețelul a fost „copleșit” și „emoționat” de gestul celor de la poștă Mama lui Jase, Teri Copland, a spus că fiul ei a fost „copleșit” și „emoționat” de gestul excepțional al celor de la poștă: „Puteai să nu depui niciun efort, să ignori această scrisoare, însă acest gest făcut pentru un copilaș pe care nu l-ai întâlnit niciodată este foarte frumos.
Royal Mail, mi-ați redat încrederea în umanitate”, a spus aceasta.
