Uită de parfumul pe care îl folosești în fiecare zi înainte de a ieși din casă! Cel care te va face să îi cucerești pe cei din jur este parfumul natural al pielii tale. Cel puțin asta spune cel mai nou studiu publicat în Proceedings of the Royal Society B.
Potrivit acestui studiu, femeile sunt mult mai atractive pentru bărbați în perioada lunii în care sunt fertile. În această perioadă este emanat un miros special datorită hormonului estradiol care crește exponențial în perioada ovulației.
Cele 28 de femei care au luat parte la acest studiu au ținut o dietă strictă și au dormit cu tampoane de vată sub brațe în punctul cel mai fertil al ciclului menstrual, pentru a scăpa de dulcele miros al femeii fertile.
Tampoanele au fost mai apoi înghețate, dezghețate și oferite la 57 de bărbați care le-au mirosit și le-au oferit un rating în funcție de cât de atractiv au găsit mirosul.
Rezultatele testului au fost comparate mai apoi cu mostrele de salivă luate de la femei. S-a demonstrat că, cu cât era mai ridicat nivelul de estradiol din tampoane și cu cât era mai scăzut cel al progesteronului, cu atât era mai atractivă femeia pentru bărbații ce au participat la studiu.
„Cred că toți găsim interesant să aflăm ce ne face atractivi. Comunicarea chimică a sexului și a stadiului reproducerii sunt omniprezente în regnul animal. Rezultatele noastre arată că oamenii folosesc, de asemenea, semnale chimice pentru a comunica cu partenerul de reproducere”, a afirmat autorul studiului, Daria Knoch, de la Universitatea din Berna