Aveam 24 de ani când m-am îndrăgostit de cumnatul meu, si nici eu nu i-am fost lui indiferentă. Dar ca să nu-l rănim pe Mihai, am decis să ne închidem iubirea într-un colț al inimii și să nu vorbim niciodată despre ea. Până când…
Eu și Mihai ne-am întâlnit la Timișoara: el venise tocmai de la Mangalia, la facultate, fiind sigur că acest oraș îi va permite să-și trăiască viața după cum visa, iar eu, de fel din Buziaș, eram în căutarea unui loc de muncă bine plătit. Mă angajasem mai întâi la o firmă care avea nevoie de o secretară cunoscătoare de germană, pe care eu o știam la perfecție încă de mică. Pe atunci, Mihai câștiga un ban ca șofer și paznic al firmei respective. Toată lumea se minuna cum de rezistă să meargă la cursuri, să umble ore în șir cu mașina, de la un capăt la altul al orașului, iar pe urmă să stea și noaptea de pază.
— Am nevoie de bani și nu are cine să mi-i dea pe degeaba…
Asta era răspunsul pe care li-l dădea tuturor curioșilor. S-a întâmplat de mai multe ori să mă ducă în diverse locuri cu mașina, trimisă de șeful meu, așa că ne-am împrietenit. Pentru că știam că e mai mereu pe drumuri, ori de câte ori trebuia să plec undeva cu mașina firmei, aveam grijă să iau cu mine ceva de mâncare. Era foarte încântat că-i acordam atâta atenție și, încet, încet, am început să ieșim împreună.
Mihai locuia în cămin și, după ce am devenit mai apropiați, i-am propus să se mute la mine. Nu mi-a părut rău. E o adevărată comoară la casa omului, știe să calce, să gătească, chiar și să coasă…
— Mama și-a dorit o fată, dar a făcut doi băieți, așa că, eu fiind mai mare, m-a învățat tot felul de chestii. știu chiar să tricotez. Bine, nu modele complicate, dar știu. Dacă vrei, de Crăciun, îți fac un fular.
0 să râdeți, dar s-a ținut de cuvânt. Mai am și acum fularul tricotat de el. Ne-am înțeles minunat cât am locuit împreună, nu mi-a lipsit niciodată nimic și nici nu l-am auzit vreodată plângându-se de ceva. Era întotdeauna binedispus și nu se lăsa doborât de niciun necaz.
De pildă, la un moment dat, a fost implicat într-un accident și, chiar dacă nu a fost vina lui, era cât pe ce să se aleagă cu dosar penal. Să nu credeți însă că-și făcea probleme din cauza asta.
— Lasă, trecem noi și de asta! Că doar n-o fi dracu’ atât de negru și n-oi fi eu atât de ghinionist…
A avut dreptate. Nu știu de ce, dar cel aflat în culpă a revenit la sentimente mai bune și și-a retras plângerea. Nici nu a depășit bine episodul acesta, că era cât pe ce să rateze ultimul an de facultate.
La unul dintre examene, vecinul lui copia, iar profesoara care-i supraveghea l-a acuzat pe el. Cum era de așteptat, Mihai nu s-a grăbit să-l arate pe celălalt cu degetul și a fost dat afară din examen, ba chiar amenințat că va fi lăsat repetent.
Nici în perioada aceea nu l-am văzut îngândurat sau deznădăjduit, deși, dacă repeta anul, risca să piardă un aranjament pe care i-l făcuse fratele lui. Lucrurile s-au rezolvat, până la urmă. Cred că Mihai a avut întotdeauna un înger păzitor, care i-a purtat de grijă.
Ne-am hotărât de pe o zi pe alta să ne căsătorim. El m-a cerut mai în glumă, mai în serios, iar eu am acceptat. Mi se părea de neconceput să-mi petrec viața fără el, deși între noi, repet, nu era vorba de o pasiune devastatoare. Mihai nu avea niciun fel de pretenții și nici eu, așa că am decis să chemăm doi martori la cununia civilă și poate cândva, peste ani, dacă vom vrea, să facem și nuntă.
— Suntem oameni în toată firea, iar pe mine nu mă prea pasionează nunțile. Dacă îi invităm pe unii, iar de alții uităm, încep supărările, așa că mai bine le spunem tuturor că ne-am luat după ce s-a sfârșit totul, a decretat el, iar eu am fost de acord.
Așa se face că fiecare le-a cunoscut pe rudele celuilalt după căsătorie. Părinții lui nu au fost prea surprinși când au aflat că s-a însurat, fiindcă erau obișnuiți cu năzbâtiile lui. Ai mei au fost o vreme cam bosumflați, dar le-a trecut. Oricum, nu aveam de gând să ne mutăm din Timișoara la niciunii din ei. După ce ne-am căsătorit, nu știu prin ce minune, Mihai a reușit să aranjeze să stăm într-un apartament mai mare, al cuiva care lipsea din țară, fără să plătim chirie. în acest răstimp, el avea de gând să facă rost de bani ca să ne putem lua casa noastră, iar asta se putea face numai cu ajutorul fratelui lui, Vlad. Acesta a venit într-o zi la noi și împreună au pus țara la cale. La început, Vlad părea un tip distant și chiar nesuferit, arogant și lipsit de umor. O seară întreagă, cât au stat de vorbă întorcând pe toate părțile nu știu ce afacere, aproape că nu m-a băgat în seamă, de parcă n-aș fi fost și eu de față. La un moment dat, am simțit chiar nevoia să ies și să-i las singuri, dar Mihai m-a oprit:
— Stai liniștită, draga mea, nu avem secrete față de tine. Nu știu prea bine nici în ziua de azi despre ce afacere a fost vorba, cert este că Mihai a plecat imediat după aceea împreună cu Vlad. Acesta s-a întors destul de repede, dar Mihai a revenit abia mai târziu. Prima dată când l-am găzduit pe Vlad la noi, în lipsa lui Mihai, a fost groaznic. Am avut tot timpul senzația că nimic din ceea ce fac nu-i convine. Mi se părea că strâmbă mereu din nas. A stat câteva zile și am încercat în permanență să ne evităm. Cât eram eu la serviciu, el stătea acasă, iar când se apropia ora să vin, dispărea și se întorcea când eu dormeam deja. într-un târziu, Mihai s-a întors și i-am povestit ce prost m-am simțit în compania fratelui lui.
— Vladi e ciufut numai până-l cunoști, pe urmă te îndrăgostești de el… E un tip cu totul special, ai să vezi.
și, din păcate, Mihai a avut dreptate. La a doua plecare a lui Mihai, când Vlad a locuit din nou câteva zile la noi, cumnatul meu părea altă persoană. M-a copleșit cu atenția lui și nu știa ce să mai facă să-mi descrețească fruntea. într-o seară, când am venit supărată din cauza unui scandal de la serviciu, în care picasem la mijloc, fără să am nicio vină, Vlad a făcut tot ce-a putut ca să mă înveselească.
— Să-i dea mama lui Bubico zăhărel? l-am auzit pe Vlad spunând, și imediat l-am văzut întinzându-mi o farfurie plină cu prăjituri.
— Să-i dea mama lui Bubico lăptic? a continuat apoi și mi-a întins un pahar cu șampanie.
M-a pufnit râsul. Cine ar fi putut rămâne supărat în fața unor astfel de cuvinte? Așa, gheața a fost spartă. Mi-a povestit despre călătoriile lui pe mare, despre furtuni, despre cât sunt de înspăimântătoare câteodată, mi-a descris locuri în care unii oameni nici cu gândul nu pot ajunge vreodată.
— Cred că, dacă cineva ar vrea să mă pedepsească, ar trebui să mă țintuiască la un birou. Nu cred că aș rezista nicio săptămână. Aș muri de dorul mării și al depărtării…
La sfârșitul acelei seri, eram îndrăgostită până peste cap. Singurul gând care mă îngrozea era doar acela că Vlad nu va putea fi niciodată al meu. La culcare, m-a sărutat ușor pe frunte, iar pe urmă buzele lui au atins în treacăt buzele mele. Câteva clipe, mi-am ținut respirația de emoție și, în același timp, nu știam ce să înțeleg.
A doua zi dimineața, când m-am trezit, nu l-am mai găsit și nici nu l-am mai văzut timp de câteva luni. Viața mea și-a urmat cursul ca și până atunci, dar nu era zi în care să nu mă gândesc la Vlad. Mă simțeam vinovată față de Mihai, dar dragostea care încolțise în sufletul meu era mai presus de orice. După aceea, Mihai a mai plecat de multe ori cu treburi, dar Vlad nu a mai tras niciodată la noi, atunci când venea prin Timișoara.
Pe urmă, ne-a invitat la nunta lui. A fost o lovitură groaznică pentru mine. Soția lui era drăguță și părea îndrăgostită de el, însă eu, în sinea mea, bănuiam că și el mă iubea și că nu făcea decât să fugă de dragostea care pusese stăpânire pe amândoi. Mi-a confirmat bănuiala chiar în aceeași seară.
M-a invitat la dans și mi-a șoptit că mă iubește așa cum n-a iubit niciodată pe nimeni, dar că sunt soția fratelui lui și că, oricât i-ar fi de greu și oricât ar suferi din pricina faptului că trebuie să-și ia gândul de la mine, nu-i poate face așa ceva tocmai fratelui lui, la care ține ca la ochii din cap.
După vreo doi ani a divorțat, fiindcă soția lui se săturase să-l tot aștepte să se întoarcă din croaziere și își găsise alt bărbat.
— Mă așteptam ca Vlad să fie mai afectat de divorț, dar se poartă de parcă nici nu-i pasă, a constatat Mihai. Am crezut că o iubește pe Dana, dar cred că m-am înșelat. Fratele meu are probabil o iubire ascunsă pe undeva, printr-un port.
Cred că m-am înroșit din cap până-n picioare atunci, dar Mihai nu a observat sau, cel puțin, așa am crezut. După încă alți vreo doi ani, am rămas însărcinată. M-am bucurat pentru că mi-am imaginat că un copil îmi va mai ocupa gândurile, iar Mihai a fost în al nouălea cer. La vremea potrivită, am născut un băiat, iar Mihai a ținut morțiș să fie botezat de fratele lui și să-i poarte numele.
Mi-a fost greu să protestez, dar era ca o pedeapsă pentru mine faptul de a-mi striga copilul cu numele omului pe care-l iubeam. Vlad și-a făcut timp și a venit la botez, dar a fost foarte rece cu mine. A observat asta până și Mihai, care a încercat să mă consoleze.
— Nu-l băga în seamă, l-o fi supărat vreo sirenă. îi trece lui…
Vlad a plecat însă chiar a doua zi și nu l-am mai văzut ani de zile. A reapărut în prima zi de școală a finului lui, ca din senin, încărcat cu tot felul de cadouri. Era ciudat de vesel și exuberant.
— Bătrânul lup de mare e îndrăgostit, a decretat Mihai. Numai când e îndrăgostit face cadouri… Nu-i adevărat, sunt rău, s-a corectat Mihai imediat. Vlad e cel mai generos frate din lume!
Vlad a stat atunci la noi mai bine de două săptămâni și, cu toate că ne-am străduit din răsputeri – și el, și eu – să nu rămânem niciodată singuri, inevitabilul s-a produs, până la urmă. Mihai s-a dus să cumpere niște bere, iar cel mic ieșise la joacă.
— Am încercat tot posibilul: m-am însurat, am cunoscut tot felul de femei, doar-doar oi reuși să mi te scot din minte și din suflet… mi-a mărturisit el. N-am reușit. O soluție ar fi să rămân undeva departe, să ne despartă mări și țări. Dar nici asta nu cred că pot face. De când te cunosc și de când m-am îndrăgostit nebunește de tine, am ajuns aproape să-i evit privirea lui Mihai, de teamă să nu ghicească ce simt… Nu mai știu ce să fac. Dorul de tine mă atrage aici ca un magnet, dar, după ce trec pragul casei voastre, sentimentul de vinovăție mă copleșește iar. Trebuie să fiu curajos și să iau o hotărâre…
Câteva minute, am tăcut amândoi. Ce-aș fi putut spune? Că nu trece zi fără să mă gândesc la el? I-ar fi fost probabil și mai greu să se decidă. Exact în clipa în care tăcerea devenise apăsătoare, am auzit vocea lui Mihai:
— știu de ani de zile ce se petrece cu voi, dar am fost laș și nu am îndrăznit să recunosc!
în clipa aceea, Vlad s-a ridicat și a dat să plece.
— Nu fi caraghios, nu rezolvăm nimic așa… Dragostea voastră e mai presus de orice, e mai presus de voi. Ar trebui să mă simt vinovat pentru cât de mult ați suferit, numai ca să nu-mi faceți mie rău. Vă sunt recunoscător și am să vă ajut, tocmai pentru că vă iubesc pe amândoi. Puțini oameni se pot lăuda cu un frate ca al meu și cu o soție ca a mea. Am să divorțez… Nu, nu spune nimic, draga mea, știu că ții la mine, chiar foarte mult, dar nu m-ai iubit niciodată. II iubești pe Vlad și mă bucur pentru voi amândoi. Tocmai pentru că vă iubesc, vreau să fiți fericiți. Nu vă faceți griji pentru mine, mă pun eu pe picioare. Trebuie să ne gândim la un singur lucru: ce-i spunem copilului. Trebuie să facem în așa fel încât să înțeleagă faptul că tata devine unchiul, iar unchiul devine tata.
— Nu, Mihai, tu ești tatăl lui și nimic nu poate schimba asta, am spus și eu, și Vlad în cor.
— Uite o dovadă în plus că gândiți la fel!
Mihai a ieșit pe ușă și, din clipa aceea, câteva luni n-am mai știut nimic de el. Am primit, la un moment dat, hârtiile pentru divorț printr-un curier, dar la proces s-a prezentat doar avocatul lui. A reapărut, într-o bună zi, cu o femeie la braț. L-am surprins pe Vlad zâmbind, fără să înțeleg ce se întâmplă.
— ți-o prezint pe soția mea, mi-a spus Mihai, senin. Eram logodit cu ea atunci când te-am întâlnit pe tine, dar o lăsasem acasă, la Mangalia. M-a așteptat o vreme, iar pe urmă s-a măritat. Se pare însă că tot pe mine m-a iubit mai mult… Nu-i așa, Amalia?
