O scrisoare deschisă – “Nu ai iubit-o, îți doreai doar să nu fi singur! Poate, poate, a fost bună pentru egoul tău. Poate te-a făcut să te simți mai bine, când sufereai. De ce spun că nu ai iubit-o? Pentru că nu distrugi un om pe care îl iubești.” (Anatomia lui Grey)
Când privesc acum în urmă, este destul de dificil să cred că m-ai iubit vreodată. Cât de disperată am fost încât să cred că m-ai fi putut iubi? Cât mi se surpa drumul de sub picioare, atunci când mă jigneai, iar eu cotinuam să mă agăț de fiecare margine a prăpastiei și iarăși urcam, doar pentru ca tu să mă împingi din nou și din nou…
Ai plecat într-o zi doar pentru a-mi face ultimul avânt, când nu mai aveam putere în brațe, să mă mai cațăr. Durerea a fost atât de puternică încât îmi sângera sufletul, însă rezistența a început să îmi curgă prin vene.
Totul pare trecut de mult acum. Cât de departe am ajuns când am putut să merg fără să simt că îmi fuge pământul de sub picioare, fără să îmi pansez sufletul, fără să am mâinile îngreunate. În concluzie, îți pot spune doar un cuvânt, „Mulțumesc!”
Mulțumesc pentru că m-ai învățat să devin o femeie, după ce am fost o victimă!
Mulțumesc pentru că nu mai accept să fiu controlată de nimeni și de nimic!
Mulțumesc pentru că acum știu și nu mai am încredere în oricine!
Mulțumesc, nu mai am nevoie de complimentele nimănui, știu cât valorez!
Mulțumesc, de ceva timp nu mai privesc în urmă!
Mulțumesc, știu că sunt mai valoroasă decât tine!
Mulțumesc, știu că iubirea adevărată nu se aseamănă cu ceea ce mi-ai oferit tu!
Mulțumesc, azi sunt un alt om!”
